Cronica meciului amical: CSM Hunedoara – CS Inter Petrila, 1 – 2 (0 – 1)

Primul meci de pregătire al petrilenilor pentru următorul sezon al campionatului județean de fotbal a fost în compania proaspăt admisei în Liga 4, CSM Hunedoara. Un început firav al Interului, de acomodare cu adversarul aș putea spune.

hunedoara-inter1

Ceea ce a fost de remarcat în toată partida, a fost arbitrajul defect. Pentru un meci amical nu se pretează un arbitraj de Liga I, asta este de înțeles, dar să vezi un central care greșește la majoritatea deciziilor, la un moment dat se supără și își ia jucăriile și pleacă, apoi revine pe teren după 5 minute, este de neînțeles.

În prima repriză am văzut o echipă hunedoreană care a jucat cu patos. Jucători foarte tineri dorind să demonstreze parcă ceea ce pot. Un lucru foarte bun pentru Inter pentru că au fost nevoiți să tureze motoarele la maxim. Se înscrie și primul gol în favoarea gazdelor. E adevărat că a fost unul controversat, se fluieră fault în favoarea hunedorenilor, centralul cheamă jucătorul la el, între timp hunedorenii continuă jocul și înscrie sub privirile nedumerite ale petrilenilor opriți pentru fault. Arbitrul validează totuși golul, dar este decizia lui și cred că am spus totul despre arbitraj. Scor la pauză 0 – 1.

Repriza a doua începe mult mai hotărât din partea petrilenilor. Este momentul în care își demonstrează adevărata valoare. Combinații mult mai reușite, pase și centrări mult mai precise, toate acestea fac să aducă egalarea prin golul marcat de Bogdan Matei. Au fost câteva momente în care hunedorenii au fost foarte aproape de a prelua conducerea dar, spre final, Alexandru Dumitru aduce cel de-al doilea gol al Interului și stabilește scorul final al partidei.

Așadar, la Hunedoara, jocul ambelor echipe a fost unul dârz, lăsând impresia că se joacă pe puncte, lăsând la o parte scorul partidei de astăzi cred că CSM Hunedoara este o echipă care va oferi surprize în acest campionat.


Daniel Petru BOLOG

hunedoara-inter2


hunedoara-inter3


hunedoara-inter4

[slideshow_deploy id=’20328′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »