Liberalii nu-i pun mandatul la îndoială
Conducerea PNL Deva nu-i contestă mandatul primarului Mircia Muntean, ales de deveni în urma votului din iunie a.c., cel puțin până la o sentință definitivă a justiției. Liberalii susțin că orice membru al partidului care întreprinde demersuri împotriva lui Muntean, o face pe cont propriu și nu în numele formațiunii.
”Conform statutului PNL, toate deciziile politice se iau în forurile statutare. Până când primarul Mircia Muntean nu va fi condamnat printr-o sentinţă definitivă care să stabilească dacă mai poate sau nu să ocupe funcţia administrativă, acesta este edilul municipiului Deva ales de cetăţeni. PNL Deva respectă votul cetățenilor din municipiul reședință de judeș și hotărârile justiției. Orice comunicare publică în afara acestui cadru statutar, reprezintă strict părerea personală a celui care o exprimă. Prin urmare, orice acțiune publică de contestare a mandatului primarului Devei de către un membru PNL nu este în concordanță cu deciziile partidului. Invităm primarul ales al Devei la un dialog deschis pentru dezvoltarea economică a municipiului, iar grupul de consilieri PNL Deva urmează să lucreze doar în interesul cetățeanului”, susțin reprezentanții liberalilor într-un comunicat dat publicității.
[slideshow_deploy id=’36590′]