joi, august 25th, 2016

 

Căldura din gunoi

Autoritățile locale de la Vulcan au o inițiativă care ar putea revoluționa sistemul de încălzire din Valea Jiului. Groapa de gunoi de la Vulcan ar putea deveni o “fabrică” de agent termic. Edili au în intenţie asocierea cu o societate pentru a transforma groapa de gunoi într-o staţie de ardere a deşeurilor pentru producere de agent termic. În paralel, autorităţile locale de la Vulcan au în vedere înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare, în cazul în care Complexul Energetic Hunedoara va livra agent termic în perioada de iarnă. Problema aCItește mai departe


Plus de valoare pentru Universitatea Petroșani

Universitatea din Petroşani are, începând de acum, trei noi conducători de doctorat în domeniul Mine, Petrol şi Gaze. Ordinul ministrului educaţiei a ajuns la Petroşani, iar astfel, din această toamnă cei trei profesori universitari se alătură celorlalţi colegi care sunt conducători de doctorat. “Ne bucurăm că încă trei colegi de-ai noştri de la Universitatea din Petroşani, respectiv profesorii Ionică Ilie, Lazăr Maria şi Toderaş Mihaela au obţinut ordinul ministrului pentru abilitare şi vor putea din această toamnă să coordoneze teze de doctorat în domeniul mine, petrol şi gaze. Cei treiCItește mai departe


Contestație rămasă fără obiect

Contestația celor de la Sindicatul Muntele privind denunțarea unilaterală a contractului colectiv de muncă de la CEH a rămas fără obiect. Instanţa a respins acţiunea celor de la Sindicatul Muntele împotriva denunţării unilaterale de către administratorul judicia a contractului colectiv de muncă. După luni de aşteptări, Tribunalul Hunedoara a făcut lumină în cazul contractului colectiv de muncă. Aceasta a respins contestaţia celor de la Sindicatul Muntele. “Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul Sindicatul Muntele, împotriva debitoarei Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA – prin administrator judiciar provizoriu CasaCItește mai departe


Invitație la sport în natură, la Pasul Vîlcan, din partea autorităților de la Vulcan

Autoritățile locale din municipiul Vulcan vor marca, sâmbătă 27 august 2016, de la ora 11,00, în zona turistică Pasul Vâlcan, pe lângă ceremonialul militar dedicat împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și o nouă ediție a festivalului de promovare a turismului ”Castelul din Carpați”. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, apreciază că, în cadrul ceremoniei dedicate Centenarului Marelui Război, activitățile comemorative vor avea loc chiar pe linia primelor tranșee din Pasul Vâlcan, la granița vechiului Regat cu fostul Imperiu Austro-Ungar, aceasta fiind prima linie deCItește mai departe


Lucrările la infrastructură din cartierul Bărbăteni avansează în graficul stabilit

Lucrările de asfaltare și reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din cartierul Bărbăteni al municipiului Lupeni au intrat într-o fază nouă, aceea de montare a bordurilor şi de asfaltare a trotuarelor, astfel că lucrurile încep să se vadă, iar noua imagine a cartierului să prindă contur. ”După ce într-o primă fază a lucrărilor din cartierul Bărbăteni au fost scoase bordurile vechi şi au fost pregătite zonele unde va fi turnat asfalt, proiectul de reabilitarea a străzilor şi trotuarelor din Cartierul Bărbăteni a intrat acum intr-o fază nouă, și anume aceea de montare a bordurilorCItește mai departe


Ziua Vulcanilor a fost celebrată de 170 de copii la Hațeg

Pe 24 august, după cca. 70 de milioane de ani, pe teritoriul Geoparcului, vulcanii au fumegat și au erupt din nou. Într-adevar, a fost o erupție controlată, constând din confetti, bomboane și mult entuziasm.    Momentul a fost rememorat la Deva unde voluntarii din Geoprac au celebrat prima editie a Zilei Vulcanilor. Datorită implicării și creativității celor 45 de voluntari pentru Geoparc, aprox. 170 de copii din Țara Hațegului, dar și din alte locuri din țară, aflați în vacanță în zonă, au avut parte de o zi de neuitat. ”Ei auCItește mai departe


Dunca are un sol la Consiliul Județean Hunedoara

Soțul este primar și conduce orașul iar soția e consilier județean, însărcinat să obțină bani pentru urbe. Cine nu-și îndeplinește atribuțiile răspunde în fața organizației de partid.  Se întâmplă la Aninoasa, unde primarul PSD are cel mai bun ”avocat” în ”parlamentul județean”, respectiv chiar pe nevasta lui.   Nicolae Dunca, primarul localității Aninoasa, a reușit să-și pună soția pe lista de consilieri județeni, iar rezultatul a fost unul neașteptat chiar și pentru edil. Poziția cu numărul 18, pe care se afla Alina Dunca, nu părea să fie una cu șanseCItește mai departe


Gheorghe Ile și-a angajat avocat

  Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, a fost trimis în judecată pentru fals intelectual. Alături de acesta au mai fost trimişi în judecată Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan, dar şi președintele de ședință de la momentul aprobării hotărârii de trecere a unor bunuri de la societatea de termoficare, în domeciul primăriei, Daniel Dună, și secretarul de atunci al Primăriei Vulcan, Gabriel Velea. Gheorghe Ile le-a adus la cunoştinţa consilierilor faptul că a fost trimis în judecată. “Am primit ieri de la Judecătoria Petroşani o informare prin care mi se aduceCItește mai departe


Popescu Corina despre investițiile în domeniul energetic

  Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei,  a vorbit astăzi în cadrul Conferințelor Focus Energetic despre investițiile din domeniul energetic. Aceasta a subliniat că nu ministerul decide cine primește banii, explicând faptul că există o listă de investiții și doar proiectele cuprinse în anexă beneficiază de fonduri. „În domeniul energiei avem nevoie de investiții și trebuie să le gândim în așa fel încât ele să fie eficiente. Planul Național de Investiții este gândit pentru un sector destul de restrâns. Nu Ministerul Energiei pune degetul pe cine primește șiCItește mai departe


Racordați la sistemul de canalizare

  Apa Serv Valea Jiului va investi, din bugetul propriu, circa 35.000 de lei pentru a racorda mai multe gospodării din Cimpa la rețeaua de canalizare. Conducerea ApaServ Valea Jiului împreună cu reprezentanţii administraţiei locale de la Petrila caută soluţii pentru a mai branşa la reţeaua de canalizare 12 familii din Cimpa. “Am fost prezent astăzi la Petrila, pe strada Galerie Cimpa, unde am reușit anul trecut să racordăm gospodăriile din zonă la rețeaua de apă potabilă. Împreună cu noua conducere a Primăriei orașului Petrila, cu domnul primar Vasile JurcaCItește mai departe


Circulația rutieră va fi oprită în Hațeg

DN 66 va fi închis circulației rutiere în zona localității Hațeg, însă este vorba doar de segmentul care trece prin centrul localității. Motivul restricției de circulație  este legat de desfășurarea mai multor manifestări dedicate sărbătoririi orașului. Astfel, în perioada 25.08.2016, ora 12.00 — 29.08.2016, ora 12.00, traficul rutier va fi închis pe drumul național DN 66, pe sectorul cuprins între km 179+965 — km 180+596, pe raza localității Hațeg, dar șoferii au la dispoziție rute alternative. Practic, aceștia vor ocoli pe șoseaua de centură a orașului și câteva străzi orășeneștiCItește mai departe


Accident grav cu doi răniți pe o șosea hunedoreană

Accident rutier soldat cu doi răniţi, dintre care unul încarcerat, în localitatea Uroi.  Astăzi, în jurul orei 12, pompierii salvatori din cadrul Detaşamentului Deva au fost solicitaţi la un accident rutier produs, pe DJ 107 A, în localitatea Uroi. Imediat, au fost dislocate în zonă, 4 echipaje de descarcerare, prim ajutor, pompieri şi terapie intensivă, care au intervenit cu tot atâtea autospeciale.Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că în urma impactului dintre un SUV şi un autocamion au rezultat 2 răniţi, dintre care unul încarcerat, în vârstă de 29CItește mai departe


Consilierii judeţeni, convocaţi la şedinţă

Consiliul Județean Hunedoara se reunește, vineri, într-o nouă ședință ordinară, ocazie cu care va supune aprobării aleșilor județeni un număr de 13 de proiecte de hotărâri. Multe dintre proiecte vizează desemnarea noilor aleși în consiliile de administratie ale instituțiilor subordonate, rectificări de buget, participari ale Consiliului Judetean în diverse proiecte sau evenimente și atribuirea de noi licențe de traseu. Acestea sunt: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu al Județului Hunedoara pe anul 2016; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016 ale unorCItește mai departe


Vouchere de 500 lei pentru români. Cum poți beneficia de ele

Câțiva parlamentari vor să elaboreze o inițiativă legislativă prin care familiile cu venituri reduse și care au copii să primească vouchere de masă în valoare de 500 de lei pentru a-și cumpăra alimente. „Statul este obligat prin Constituției să asigure traiul zilnic al cetățenilor săi, dar din păcate la noi nu se prea întâmplă acest lucru. Mulți români nu au ce să mănânce, întrucât veniturile lor sunt extrem de mici. Trebuie să intervenim cumva pentru ca toți oamenii să poată mânca cât de cât bine în țara asta.Dacă legea la care lucrămCItește mai departe


Primăria Municipiului Hunedoara scoate la concurs 5 posturi vacante

Primăria Municipiului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează: consilier juridic, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Relaţii şi Secretariat Consiliul Local din Serviciul Administraţie Publică Locală şi Autoritate Tutelară din Direcţia Juridică din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Hunedoara; consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului Relaţii şi Secretariat Consiliul Local din Serviciul Administraţie Publică Locală şi Autoritate Tutelară din Direcţia Juridică din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Hunedoara; consilier juridic, clasaCItește mai departe


HUNEDOARA| Doi cai au fost răniți în urma unui accident feroviar

Un accident feroviar a avut loc ieri, pe ruta Brad – Arad, unde doi cai lăsați nesupravegheați, au fost accidentați. În urma impactului a rezultat avarierea locomotivei, dar şi o întârziere de 186 de minute a trenului. ”În data de 24.08.2016, în urma unei sesizări depuse de reprezentanţii unei  societăţi comerciale, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Brad au identificat un bărbat de 48 de ani, din comuna Vaţa de Jos, proprietarul a doi cai, care în data de 09.06.2016 i-ar fi lăsat nesupravegheaţi în zona căii ferate.           CeiCItește mai departe


Consilierii din Vulcan se reunesc astăzi în ședință. Care sunt subiectele puse în dezbatere ?

Consiliul local al municipiului Vulcan se reunește joi, 25 august în ședința ordinară aferentă acestei luni. Aceștia vor dezbate și vor supune aprobării nu mai puțin de 20 de teme. Consilierii vor analiza cele doua rapoarte ale unor servicii de specialitate din cadrul Primăriei, respectiv Raportul privind activitatea desfăşurată de asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2016 și Raportul privind activitatea asistenţilor comunitari  pe semestrul I anul 2016. Cele două rapoarte vor fi prezentate legislativului vulcănean de către Şeful Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Vulcan. DeCItește mai departe


Universitatea din Petroşani ar putea avea o specializare în educaţie fizică

  Universitatea din Petroşani îşi va orienta oferta de şcolarizare către cerinţele de pe piaţa muncii. Noua conducere a instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului vrea să dinamizeze oferta educaţională. Începând cu anul viitor, la Universitatea din Petroşani ar putea funcţiona noi specializări, precum cea de educaţie fizică şi sport. Nu se va renunţa însă la specializările care au consacrat instituţia de învăţământ, şi anume specializările în domeniul minier. “Universitatea trebuie să fie dinamică, să se plieze pe noile cerinţe ale pieţii şi în ultimii 3 ani, din păcateCItește mai departe


Punct final în procesul jefuitorilor afaceriștilor din Valea Jiului

Cei trei tineri care au terorizat mai mulți oameni înstăriți din Valea Jiului, după ce le-au spart locuinţele și au furat bunuri de valoare, vor ajunge în fața magistraților pentru a-și primi sentința. Instanța urmează să decidă, astăzi, ce pedepse se impun în cazul celor trei hoți. Aceștia formau o grupare care se ocupa cu furturi și erau porecliți ”haiducii de Valea Jiului”. Au dat mai multe spargeri în vilele de lux de unde au furat bunuri de valoare şi bani. O lovitură ratată i-ar fi dat de gol iarCItește mai departe


Rechizite pentru școlari din partea UDMR

  Copiii clasa pregătitoare cu predare în limba maghiară vor primi câte un pachet cu rechizite școlare. Acestea vor fi acordate de Organizația Județeană a UDMR împreună cu filiala hunedoreană a Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România. “Învățământul în limba maternă a fost și rămâne una dintre cele mai importante priorități ale UDMR Hunedoara. În prezent, ne confruntăm cu provocări din ce în ce mai dificile provocate de scăderea numărului membrilor comunității maghiare în județ, și cu atât mai mult credem că este extrem de important să folosim orice posibilitateCItește mai departe


Pleşcan şi Fociac-trimişi în judecată

Fiul fostului consilier județean se află în arest preventiv și este acuzat de lovire sau alte violențe. Totodată, în judecată a fost trimis și Fociac Roger Mihai, un alt tânăr care a fost martor, în prima fază de cercetare, iar procurorii au stabilit că a participat la scandal. Dosarul în care este judecat Daniel Ovidiu Pleșcan și Fociac Roger Mihai a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani, magistrații urmând să stabilească și primul termen, cel mai probabil acesta fiind după vacanța judecătorească. Pleșcan se află încarcerat după ce Tribunalul HunedoaraCItește mai departe