Ilie Toma: ”Sprijinul oamenilor din Valea Jiului este extrem de important pentru mine!”
Directorul executiv al Casei de Pensii Hunedoara, Ilie Toma, s-a angajat să-i sprijine pe pensionarii hunedoreni și din postura de deputat, în eventualitatea obținerii mandatului la alegerile generale.
În calitate de șef al Casei Județene de Pensii, Toma a reușit să rezolve o serie de probleme cu care se confruntau pensionarii din Valea Jiului, iar acest lucru l-a făcut foarte apreciat în rândul acestei mase de votanți. Totodată, a instituit o regulă încă de acum patru ani, când a ajuns în funcția de șef la pensii, respectiv aceea de a se întâlni cel puțin trimestrial și cu pensionarii din Valea Jiului. Aceste acțiuni l-au făcut să fie apreciat de vârstnicii din sudul județului, iar mai mulți pensionari din minerit spun că-l susțin la alegeri. ”Da, mulți dintre noi mergem pe mâna lui Ilie Toma. Știe să lucreze cu oamenii, are pregătire, a fost director economic la combinat și, cel mai important, el a fost cu adevărat interesat de problemele pensionarilor. A venit de fiecare dată să discute cu noi și s-a străduit să ne rezolve cererile, lucru pe care nu l-a făcut nici un alt director de dinaintea lui. De aceea se bucură de apreciere printre pensionarii minieri”, a spus Paul David, unul dintre membrii Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului. Ortacii și-au anunțat susținerea pentru Ilie Toma imediat după ce acesta a fost nominalizat de PSD pe a treia poziție pe listele de deputați. Actualul director executiv al Casei de Pensii Hunedoara spune că și din postura de deputat, dacă va fi ales de hunedoreni, va fi la fel de apropiat de oameni.
”Votul este pe liste și orice vot al oamenilor este important, iar eu vă fac o promisiune. Pot să vă garantez că așa cum am venit ca director al Casei Județene de Pensii, tot așa voi veni la ședințele pensionarilor din Valea Jiului în continuare și mă voi strădui să-i ajut. Este o declarație publică și vă rog să o țineți minte! La fel de mult mă voi preocupa de problemele lor și ale hunedorenilor ca și până acum. Pentru mine orice om este important și, probabil, aș muri dacă nu aș ieși în popor, în stradă, dacă nu aș ține legătura cu oamenii”, spune Ilie Toma.
[slideshow_deploy id=’13837′]