Cu toate că, în ultmii ani, la nivelul Văii Jiului, au fost efectuate investiții semnificative în extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare, încă multe din zonele în general periferice ale localităților din Valea Jiului nu au acces la această categorie de servicii din portofoliul de activitate al Apa Serv Valea Jiului. Pe bună dreptate, oamenii vor să afle dacă și, mai ales, când vor avea și ei acces la apă și canalizare. Unii dintre ei apelează, în acest sens, direct la Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv, mai ales că, potrivit propriilor declarații ale sale, acesta se arată interesat de contactul direct cu cetățenii Văii Jiului.
”Apreciez faptul că foarte mulți oameni din Valea Jiului ne aduc la cunoștință, prin diverse mijloace, o serie de probleme legate de așteptările pe care le au în legătură cu furnizarea serviciilor de apă și canalizare de către Apa Serv Valea Jiului”, spune Costel Avram, într-o postare publicată astăzi pe rețeaua de socializare facebook.
Avram explică faptul că în urma unor solicitări pe care le-a primit personal pe această utilă rețea de socializare, a fost astăzi în zona Livezeni din municipiul Petroșani, acolo unde locatarii celor 15 case de pe strada Livezeni doreau să afle dacă există posibilitatea de a ajunge și la ei rețeaua publică de canalizare. ”Am verificat în teren situația, dar am analizat acest aspect, împreună cu colegii Florin Donisa și Monica Tarcea, și în documentația privind noul proiect pe care-l vom derula din fonduri europene, pe POIM 2014-2020, iar răspunsul pe care-l avem pentru acesști locuitori ai Petroșaniului este: Da, strada Livezeni este prinsă în acest proiect și toate cele 15 gospodării de acolo vor avea, în anul 2017, acces la o rețea modernă de canalizare”, dă asigurări Costel Avram, directorul general al Apa Serv.
[slideshow_deploy id=’27126′]