România, tărâm de basm. 31 de lacuri spectaculoase, care vă vor lăsa muți de UIMIRE (FOTO)

În România există numeroase locuri de o frumusețe inimaginabilă. Din păcate, unele dintre acestea nu au parte de promovarea pe care o merită cu adevărat. Vă prezentăm câteva dintre cele mai spectaculoase lacuri din țara noastră, aflate în zone extrem de pitorești.

 

Lacul Gâlcescu, aflat la o altitudine de 1.925 de metri în Munții Parâng, are o suprafață de aproximativ 3 hectare și o adâncime de până la 9.3 metri. Pitorescul ochi de apă a fost declarat monument al naturii.

galcescu

Foto:  Klaudia Klu via I Love Transylvania

Tinovul Mohoş, aflat pe teritoriu comunei Cozmeni, în județul Harghita, s-a format într-un crater vulcanic al Masivului Ciomatu. Aflat în apropierea Lacului Sfânta Ana, acesta face parte din Rezervația Naturală Tinovul Mohoș, care adăpostește numeroase specii rare de plante, unele fiind unice în România. Tinovul Mohoş înseamnă “Lacul cu Mușchi” și este o mlaştină activă tipic oligotrofă. Grosimea stratului de turbă ajunge până la cel mult 20 de metri. Aria protejată de interes național, cât și european, se întinde pe aproximativ 240 de hectare, din care suprafața tinovului este de vreo 80 de hectare.   Vizitatorii pot admira micile lacuri cu apă aproape neagră,  dar şi  spectaculoasa plantă carnivoră Roua Cerului.

mohos

Foto: Dani El via Viața la țară

Lacul Cuejdel (“Lacul Crucii”) ocupă o suprafață de 150 de hectare și are un volum de apă de un milion de metri cubi. Aflat în județul Neamț, pe teritoriul comunei Gârcina, acesta este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din Europa.

cuejdel

Foto: Tudor Ghioc via Informatii Romania

În Valea Drăganului, la vreo 70 de kilometri de Cluj-Napoca, se află unul dintre cele mai spectaculoase baraje din țara noastră. Ne referim la barajul Drăgan (Floroiu), care are o înălțime de 120 de metri. De o frumusețe aparte este și lacul de acumulare, care se întinde pe o suprafață de aproape 300 de hectare.

dragan

Foto: Marius Petric

Lacul Tarnița, aflat între  comunele clujene Râșca, Mărișel și Gilău, are o suprafață de 215 hectare și o adâncime de până la 70 de metri. Barajul în arc a fost construit în 1974, având o înălțime de 97 de metri și o lungime de aproape 240 de metri.

tarnita

Foto: Larisa Şandru via Cluj Capitala

Lacul Iezer Ighiel este unic în țara noastră, fiind singurul lac  de baraj natural care a luat naștere, în urma unor alunecări de teren,  pe o suprafață calcaroasă. Spectaculosul “ochi” de apă de culoarea smaraldului este situat pe teritoriul satului Ighiel, la aproximativ 25 de  kilometri de Alba Iulia, și are o suprafață de peste 5.200 de metri pătrați.

iezer ighiel

Foto: Ela Vaida via I Love Transylvania

În comuna suceveană Sadova se află un lac ce pare a fi desprins din povești. Iezer este un lac alpin de alunecare, având o suprafață de 1,5 hectare și  o adâncime de până la 12 metri.

iezer

Foto: Toma Bonciu/ tomabonciu.ro via Un milion de locuri de vazut in Romania

Lacul Iacobdeal din Munţii Măcinului este  unic în România. Aflat pe  raza comunei Turcoaia, județul Tulcea, acesta este numit de localnici “La fântână”, formându-se în urma unor încercări de extragere a granitului, prin dinamitare. Lacul are o adâncime de peste 20 de metri.

iacobdeal

Foto: Corina Martin

De o frumusețe aparte este și Lacul Mare, din orașul Oravița. Acesta are o suprafață de 8,8 hectare, spun reprezentanții primăriei.

lacul mare

Foto: Ciprian Floare via Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj

La o altitudine de 1.255 de metri în Munții Șureanu se află unul dintre cele mai spectaculoase “ochiuri” de apă din țara noastră. Este vorba despre Lacul Oașa, situat la granița județelor Sibiu și Alba,  acesta fiind cel mai mare și cel mai pitoresc „ochi” de apă amenajat pe cursul râului Sebeș. Lacul are o suprafață de aproximativ 460 de hectare și un volum de peste 130 de milioane de metri cubi.  Versanții sunt înconjurați de păduri dese, astfel că molizii falnici care se oglindesc în apele limpezi  ale lacului îi conferă acestuia un farmec aparte.

oasa

Foto: Romania,te iubesc! via Romania in imagini

Lacul glaciar Avrig, aflat la o altitudine de 2.011 metri în Munții Făgăraș, județul Sibiu, are o suprafață de aproape 15 hectare și o adâncime de până la 4,5 metri.

avrig

Foto: Cristian Golea via Sub cerul Romaniei

Extrem de pitoresc este și lacul de acumulare Colibița, aflat la poalele Călimanilor, în stațiunea cu același nume, unde se poate respira un aer ozonat ca-n Alpi. Spectaculosul „ochi” de apă are aproximativ 270 de hectare și are un volum de aproximativ 65 de milioane de metri cubi.

colibita

Foto: Peter Lengyel via Bistriţa

Lacul Ursu, din Sovata, se mândrește cu trei recorduri mondiale. Acesta este cel mai mare lac helioterm din lume, fiind, totodată, unic în Europa. De asemenea, vorbim despre singurul lac cu apă sărată înconjurat de o oază de verdeață, ca urmare a solului vulcanic depus de-a lungul anilor.  Al treilea record mondial se leagă de faptul că în Sovata se află singurul lac din lume în cazul căruia data în care s-a format se cunoaște cu exactitate: 27 mai 1875, la ora 11:00.

lacul ursuFoto:  Albin Fulvius Sebastian via La pas prin România

Situat la aproximativ 26 de kilometri de orașul Gheorgheni, județul Harghita, Lacul Roșu este inclus în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș și este cel mai mare lacul de baraj natural, luând naștere în urma surpării unei porțiuni din  muntele Ghilcoş. O vale întreagă, acoperită de brazi și molizi, a fost inundată. Și astăzi se mai văd, la suprafața apei, trunchiurile retezate ale fostei păduri de rășinoase, de unde și unicitatea  acestui lac.  Mai mult, “pădurea scufundată” se află într-o stare perfectă de conservare, ca urmare a carbonatului de calciu și  a oxidului de fier pe care le conține apa.

lacul rosu

Foto: Attila Tatár via Made in Romania

Lacul glaciar Bâlea se află la o altitudine de aproximativ 2.040 m, în “inima” Munților Făgăraș,  și are o suprafață de aproximativ 4,6 hectare și o adâncime ce depășește 11 metri.

balea

Foto:  Ionut Vlad via Siebenbürgen süsse Heimat

Lacul Trei Ape este cel  mai înalt lac de acumulare din Munții Semenic. Această minunăție aflată în stațiunea cu același nume, din comuna Brebu Nou, județul Caraș-Severin, are aproximativ 45 de hectare și un volum de peste șase milioane de metri cubi.

trei ape

Foto: Foto: Nedici Dragoslav via WWR

Lacul de Smarald  s-a format în fosta carieră de bazalt din comuna brașoveană Racoș. 

smarald

Foto:   Eduard Gutescu via Peisaje De Vis

De o frumusețe aproape ireală este și Lacul Poiana Mărului. Peisajele vă vor lăsa fără suflare. Aflat la aproximativ 20 de kilometri de localitatea Oțelu Roșu, lacul se întinde pe o suprafață de 272 de hectare și are un volumul ce depășește 96 de milioane de metri cubi.

lacul poiana marului

Foto: Munții Banatului via Poiana Marului – Caras Severin

Un peisaj a cărui frumusețe cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Asta îi așteaptă pe cei care ajung în zona Lacului glaciar Capra. Situat pe versantul de sud al Masivului Făgăraș, la 2.230 de metri altitudine, lacul are o suprafață de 1,8 hectare și o adâncime maximă de 8 metri.

capra

Foto:Natea Gabriel via Surprising Romania

Lacul Vulturilor este cunoscut și sub numele de „Lacul Fără Fund”, aflându-se în Masivul  Siriu, la 1.420 de metri altitudine. Lacul periglaciar aflat în apropierea localității buzoiene Gura Siriului are o suprafață de 0,9 hectare și o adâncime de până la 2,5 metri.

vulturilor

Foto: Auras Mihaiu via Frumusetile ascunse ale Romaniei

Laguna Albastră are o apă ca a Mării Mediterane. Pitorescul lac se află în apropierea comunei Aghireșu, judeţul Cluj, luând naștere pe locul unei foste exploatări de caolin (n.r.- rocă argiloasă de culoare albă). Drept urmare, culoarea intensă a apei se datorează reziduurilor rămase pe fundul lacului. De jur împrejur există dune de nisip uriașe, verdeață și stufăriș.

laguna albastra

Foto:Levi Bagy via La pas prin România

Parcul Național Retezat, supranumit și “Tărâmul fermecat, cu ochi albaștri”, adăpostește zeci de lacuri glaciare de o frumusețe rar întâlnită.   Lacul Bucura, aflat la o altitudine de aproximativ 2.040 de metri, este cel mai mare lac glaciar din țara noastră, având 8,9 hectare și o adâncime de aproximativ 16 metri.  În zona lacului se unesc cele două părți ale Masivului Retezat, respectiv Retezatul Mare, care este bogat în roci cristaline, și Retezatul Mic, care are o structură calcaroasă, fiind împânzit de chei și peşteri.

bucura

Foto: Ioan Chiriac via Romania Original

Lacul Zănoaga, din Munții Retezat, este cel mai adânc lac din țara noastră, ajungând până la 29 de metri.

zanoaga

Foto: Lucian Satmarean via Frumusetile naturii

Lacul Galeş, aflat în estul Munților Retezat, la o altitudine de 1.990 de metri, are o suprafață de aproape 4 hectare și o adâncime maximă ce depășește 19 metri.

gales

Foto: Liliana Negoe via La pas prin România

Cel mai pitoresc “ochi” de apă din Retezat, care are o suprafață de aproximativ 2 hectare și o adâncime de până la 6 metri, este Tăul Țapului, aflat la o altitudine de 2.130 de metri. Insulița verde, apărută în urma unei avalanșe de pe Vârful Țapului, îi conferă lacului glaciar un farmec aparte. Tabloul mirific este completat de reflexele de smarald ale apei.

tapului

Foto: Adrian Urbanek via Bun de România

Lacul Sfânta Ana, aflat la o altitudine de aproximativ 950 de metri în masivul Ciomatu, județul Harghita, este singurul lac din Europa  care a luat naștere pe fundul craterului unui vulcan stins.  Puritatea apei se apropie de cea a apei distilate. Lacul are o suprafață de aproape 20 de hectare și o adâncime de până la 7 metri. Nu are izvoare, fiind alimentat doar din precipitații, astfel că apa are o mineralizare extrem de scăzută.

sf ana

Foto:  Dan Mirica via I Love Transylvania

Lacul Ochiul Beiului, din județul Caraș-Severin, a fost declarat monument al naturii. Culoarea acestuia este aproape ireală. Interesant este și faptul că lacul aflat pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița   nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius. În apropiere se află și cascadele Beușnița.

ochiul beiului

Foto: Hurghea Constantin via Promovez România

În Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița se află și Lacul Dracului, cu o adâncime de aproximativ 9 metri. Acesta a luat naștere în urma prăbușirii bolții unei peșteri. Interesant este și faptul că o parte a tavanului a rămas deasupra spectaculosului lac. Fenomenul carstic este unic în România.

lacul draculuui

Foto:  Ursulescu Octavian via La pas prin România

Lacul de acumulare Vida, din apropierea localității bihorene Luncasprie, comuna Dobrești, pare desprins din povești. Acest colț de Rai din țara noastră este supranumit “Paradisul de smarald”. Lacul are o culoare exotică, așa cum doar în zonele tropicale mai întâlnești. Tabloul de o frumusețe ieșită din comun este completat de pădurea deasă care înconjoară lacul și care se oglindește pe suprafață de 6 hectare, conferindu-i, în funcție de anotimp, culori aproape ireale. În mijlocul lacului există un “vârtej”  spectaculos  care este, de fapt, un deversor de tip pâlnie, unic în lume, construit pentru evacuarea apei, atunci când plouă abundent.

vida

Foto: Ela Vaida via Sub cerul Romaniei

Lacul Albastru, aflat la poalele Munților Gutâi,  la câțiva kilometri de  Baia Sprie, în județul Maramureș, este unic în lume, schimbându-și culoarea în funcție de anotimp și de lumina soarelui. De exemplu, în timpul primăverii, lacul are culorile albastru deschis şi albastru închis. În timpul verii, acesta devine verde închis, ba mai mult, uneori are reflexe de smarald. Toamna, Lacul Albastru devine verde închis și, uneori, chiar maro.  De altfel, în funcție de lumina soarelui, apa primește reflexe de smarald până spre verde-albăstrui și chiar turcoaz.

lacul albastru

Foto: Fotomotica via De Maramu

Lacul Iezer reprezintă o veritabilă comoară făurită de natură, fiind unic în țara noastră.  Privit de sus, pitorescul “ochi” de apă din Munții Rodnei își dezvăluie cel mai de preț secret – are  forma hărții României.  “Ochiul” de apă face parte din Rezervația Pietrosul Mare din Parcul Național Munții Rodnei, aflându-se la o altitudine de 1.825 m. Lacul glaciar are o adâncime de până la 2,5 metri .

iezer

Foto: Loredana Ionescu via DescoperimLumeaÎmpreună

Sursa: dezvaluitorul.ro

[slideshow_deploy id=’20328′]