miercuri, august 31st, 2016
Mai mulți bani pentru profesori. Guvernul a eliminat o serie de discriminări salariale
Executivul a aprobat în ședința de Guvern de azi măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalul didactic care desfășoară aceeași muncă, în aceleași condiții. Procedurile de aplicare necesare plății diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești, au fost adoptate astăzi, prin Hotărâre de Guvern. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Executivul a luat măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalulCItește mai departe
Producție românească propusă la Oscar, proiecție festivă în cinematograful din Vulcan
Lungmetrajul ”Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu ajunge în cinematografele din Deva și Vulcan, pelicula fiind propunerea țării noastre pentru cel mai bun film străin, la premiile Oscar. „Sieranevada” va putea fi văzut la Cinema Patria din Deva, în Haţeg la Casa de Cultură dar și la Cinema Luceafărul din Vulcan/Valea Jiului. În total sunt 30 de proiecţii de gală începând cu 8 septembrie a.c., în Moldova, Ardeal şi Banat. Proiecții se vor desfăşura în prezenţa echipei în Deva pe data de 12 septembrie iar pe 13 septembrie laCItește mai departe
2 septembrie 2016, zi de doliu național pentru victimele cutremurului din Italia
Guvernul a declarat 2 septembrie 2016 zi de doliu național în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia, printre care s-au aflat și cetăţeni români, precum și în semn de solidaritate cu poporul Italian. Seismul produs în centrul Italiei, cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, s-a soldat până acum cu 292 de morți, dintre care 11 români. Drapelul României va fi arborat în bernă de către instituțiile și autorităţile publice, dar și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor deCItește mai departe
Restricții de apă, joi în Lupeni, Hunedoara și Brad
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 1.09.2016 în oraşul: –Lupeni – între orele 09.30 – 15.00. Zona afectată: Cartier Braia; Motivul restricţiei: remediere pierdere pe str. Bucura, bl. F3, Sc. II. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 01.09.2016, între orele 08:00- 15:00, pe următoarele străzi :- Topitorului BL 1, 2, 3, 4, 5, 6 – Corvin NrCItește mai departe
Avertisment al ministrului Energiei către șefii CEH: ” Nu tolerăm nicio încălcare a legii!”
Victor Grigorescu a transmis un mesaj, pe contul personal de Facebook, adresat și conducerii Complexului Energetic Hunedoara, după ce presa locală din Gorj a relatat că „s-a ajuns să se dea șpagă pentru listele de disponibilizări” la Complexul Energetic Oltenia. „Știu că obiceiurile vechi se uită greu, dar aș vrea să îi avertizez pe cei care încearcă să tragă foloase de pe urma restructurărilor din sectorul minier că nu tolerăm nicio încălcare a legii. Sper că informațiile apărute în presa locală din Gorj, care susține că s-a ajuns să seCItește mai departe
GMC a rămas administratorul judiciar al CEH
Creditorii Complexului Energetic Hunedoara s-au întâlnit pentru a discuta mai multe puncte care se aflau pe ordinea de zi. Unul dintre acestea prevedea confirmarea administratorului judiciar, lucru care însă nu s-a întâmplat. Astfel, Casa de Insolvenţă GMC Craiova nu a fost confirmată ca administrator judiciar al CEH de către creditori. În acest caz, Finanțele urmează procedura stabilită conform Ordinului 2442/2016 a Președintelui ANAF. Asfel, ANAF urmează să selecteze un practician în insolvență. Totodată, adunarea creditorilor de la Complexul Energetic Hunedoara s-a încheiat. A fost stabilit comitetul creditorilor care vor luaCItește mai departe
Amatorii de fotbal invitați la zilele orașului
Autotirățile locale de la Petrila vor organiza în perioada 12-16 septembrie Zilele orașului. Edilii vor să diversifice paleta activităților, astfel fac apel la petrilenii doritori de mișcare. “In atentia petrilenilor amatori de fotbal. In perioada 5-11 septembrie se fac inscrieri pentru echipele de fotbal (5+1 jucatori) care vor evolua in campionatul ce se va desfasura intre 12-16 septembrie, organizat cu ocazia Zilelor Orasului Petrila. Meciurile vor avea loc pe terenul sintetic de la stadion”, anunță autoritățile locale de la Petrila. [slideshow_deploy id=’36591′]
Votăm în 11 decembrie
Guvernul a stabilit data la care vor avea loc alegeri parlamentare. În data de 11 decembrie suntem chemați la urne pentru a ne alege parlamentarii care ne vor reprezenta în următorii 4 ani. În noul legislativ vor fi 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Numărul deputaților pentru diaspora este de 4 deputați și 2 senatori. Pentru ca un partid să fie parlamentar acesta are nevoie de 5 procente. Începând din această legislatură se schimbă și reglementările privind numărul parlamentarilor. Astfel, normaCItește mai departe
Amical de fotbal, astazi, la Petrila
Astăzi, 31 august 2016, iubitorii fotbalului din Petrila sunt așteptați la Stadionul Parângul din Lonea unde se va disputa meciul de verificare înainte de începerea campionatului județean de fotbal din 3 septembrie. Inter Petrila va întâlni în meciul amical de astăzi echipa Măgura Pui și va avea startul la ora 18,00. În prima etapă a Ligii a IV-a, din 3 septembrie, Interul urma să joace în deplasare la Certej însă partida a fost deocamdată amânată datorită stării de sănătate a sportivilor de la Aurul Certej. Astfel, Inter Petrila vaCItește mai departe
Canalizare pentru locuitorii din Galerie Cimpa-Petrila
Începând de astăzi, cei care locuiesc în zona Galerie Cimpa din orașul Petrila se pot branșa la sistemul de canalizare. Investiția derulată de Apa Serv Valea Jiului, din fonduri proprii, a fost finalizată. “Se spune că vremea când cuvântul dat era promisiune de onoare a cam trecut. În ceea ce mă privește, am trăit astăzi, alături și de alți oameni preocupați de problemele cetățenilor – cum sunt primarul Petrilei, Vasile Jurca și viceprimarul Dorin Curtean – satisfacția încă unei promisiuni onorate. Este un sentiment plăcut acela în care oamenii îți strângCItește mai departe
PRIMARUL CRISTIAN RESMERIȚĂ A REUȘIT DEBLOCAREA INVESTIȚIILOR ÎN STAȚIUNEA STRAJA !
După aproape 4 ani de când investițiile necesare pentru dezvoltarea domeniului schiabil din stațiunea Straja au fost blocate, intervențiile noului primar, Cristian Resmeriță, au condus la deblocarea fondurilor și, implicit, relarea investițiilor în domeniul turismului montan în municipiul Lupeni și în Valea Jiului. După cum se știe, deși turismul reprezintă, până în prezent, singura alternativă viabilă la restrângerea activității miniere, finanțarea proiectelor menite să dezvolte domeniile schiabile din Valea Jiului au fost stopate începând cu anul 2013. Această situație nedreaptă dar, mai ales, recentele decizii ale guvernului cu privire laCItește mai departe
URICANI| Muniție deținută ilegal, descoperită de polițiști
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat trei bărbaţi, din oraşul Uricani, posesori de permis port armă, în calitate de vânători, care deţineau fără drept 168 de cartuşe cu glonţ, dintre care 5 confecţionate artizanal. Din cercetări a rezultat faptul că doi din cei trei bărbaţi deţineau fără drept muniţia identificată din perioada în aveau drept de deţinere port şi folosire pentru acest tip de muniţie, iar cel de-al treilea bărbat a confecţionat personal cartuşele identificate la domiciliul său. În cauză,CItește mai departe
Tăieri ilegale de masă lemnoasă în apropierea municipiului Lupeni
În data de 30 august a.c., în jurul orei 10.00, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Straja au fost sesizaţi de către lucrători din cadrul Ocolului Silvic Lupeni, cu privire la faptul că în zona Tusu-Poiana Mare, în apropiere de municipiul Lupeni, au fost efectuate tăieri de masă lemnoasă, fără a fi eliberate documente legale. Jandarmii montani s-au deplasat în zona respectivă, unde au constatat că au fost tăiaţi un număr de 12 arbori, de esenţă molid şi fag. Arborii fuseseră transportaţi la domiciliul celui care i-a tăiat. În cauză,CItește mai departe
Medicii amenință că nu vor mai face garzi
Medicii ameninţă că de la 1 septembrie nu vor mai asigura liniile de gardă, iar în caz de urgenţă românii se vor prezenta degeaba la spitale, informează România TV. Criza fără precedent este provocată de faptul că doctorii din majoritatea spitalelor din ţară refuză să semneze contractele cu timp parţial. Medicii susţin că vor fi obligaţi să facă gărzi, pentru care vor primi o remuneraţie calculată la salariul de bază din 2009. La rândul lor, autorităţile îi asigură pe medici că vor primi un tarif orar corespunzător salariului din 2016.CItește mai departe
Sensurile giratorii aduc economie la bugetul municipalității Petroșani
Circa 30 de mii de lei pe an cheltuiește Primăria Petroșani cu întreținerea și funcționarea semafoarelor existente în municipiu, iar înlocuirea lor cu sensuri giratorii, acolo unde amplasamentul permite acest lucru, ar însemna o economie importantă. În plus, un sens giratoriu ajută la fluidizarea circulației rutiere și reduce timpii de așteptare în intersecții. Aceste considerente au stat la baza noului sens giratoriu apărut în zona fostului ”Contim”, iar municiaplitatea așteaptă să vadă dacă ajută traficul și mai apoi să-l amenajeze definitiv. ”Este un sens provizoriu, vrem să vedemCItește mai departe
Deveancă accidentată grav pe trecerea de pietoni
În data de 30.08.2016, în jurul orei 14.20, un bărbat de 37 ani, din municipiul Brad, care conducea un autoturism pe Calea Zarandului, din municipiul Deva, dinspre Arad spre Deva, pe banda a-II-a de circulație, a surprins şi accidentat o femeie de 48 de ani, din municipiul Deva, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Deva pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. [slideshow_deploy id=’36590′]
Hunedorenii cu terenuri și imobile situate pe tronsonul autostrăzii Lugoj — Deva, ar urma să fie expropriați
Executivul va lua în discuție un proiect privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ”Autostrada Lugoj — Deva”. Autostrada trece prin două localități hunedorene, Brănișca și Șoimuș. Totodată, un alt proiect privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național este discutat și pentru Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea. [slideshow_deploy id=’24093′]
Licitația privind achiziția de sare pentru deszăpezire pe următorii patru ani va fi reluată de către Compania de Drumuri
Licitatiile privind achizitia de sare pentru deszapezire, estimate la o valoare de circa 67,4 milioane de euro, vor fi reluate de catre Compania de Drumuri si Autostrazi (CNADNR), dupa ce a primit oferta doar pentru directia regionala Cluj de la o companie privata, iar Salrom, singurul producator de sare din Romania, a anuntat ca nu a participat la licitatii din cauza „conditiilor contractuale dezavantajoase pentru ofertant” prevazute in caietul de sarcini, potrivit News.ro. CNADNR ar putea purta negocieri directe cu Salrom in vederea achizitiilor de sare. Licitatiile vizeaza toate celeCItește mai departe
Premianții fără premii- ediția 112
Următorul protagonist al campaniei „Premianții fără premii” a dovedit în mod consecvent că susține viața, că este alături de oamenii care au nevoie de ajutor și că se implică în ceea ce înseamnă proiecte de susținere ale oamenilor aflați în dificultate. Organizează campanii umanitare, se implică în viața sportivă a municipiului Deva, dar nu se dă la o parte nici când e cazul de a salva vieți. Aceasta este descrierea succintă a lui Velu Călușer, omul pe care vi-l propunem pentru întâlnirea din cadrul ediției cu numărul 112 a campanieiCItește mai departe
Câte zile libere de la stat mai avem în 2016? Calendar sărbători legale 2017
Până la sfârşitul acestui an, vor mai fi alte patru zile libere, pe 30 noiembrie (miercuri), de Sfântul Andrei, pe 1 Decembrie (joi), de Ziua Naţională a României şi pe 25 (duminică) şi 26 decembrie (luni), în prima şi a doua zi de Crăciun. Codul muncii prevede că anumiţi salariaţi sunt nevoiţi să se prezinte la muncă inclusiv în zilele de sărbătoare legală. Aceştia trebuie să beneficieze, conform legii, de compensaţii. Unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică îşi menţin activitatea în aceste zile, în baza unor programe de lucruCItește mai departe
Aleșii din Petroșani decid dacă investesc în infrastructura de apă
Municipalitatea Petroșani are o contribuție de peste 258 de mii de euro, respectiv 2 la sută din valoarea proiectului european derulat de Apa Serv Valea Jiului privind modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată. Suma va fi plătită eșalonat, pe parcursul a cinci ani, iar consilierii locali vor trebui să-și dea acordul pentru alocarea banilor din bugetul local. Acest lucru ar urma să se întâmple în ședința de astăzi a CL Petroșani, iar dacă proiectul va fi votat se mai face un pas spre accesarea finanțării europene de către operatorulCItește mai departe
31 august – Ziua Limbii Române. Câţi vorbitori de limbă română există în lume?
Ziua Limbii Române. Ziua limbii române este sărbătorită la 31 august. Numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Limbii Române, alături de acțiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu diaspora din țările în care-și desfășoară activitatea. Ziua Limbii Române. Totodată, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, va sprijini, în perioada 30 august – 4 septembrie 2016, organizarea impreuna cu mediul asociativ a unei serii de evenimente care se adresează românilor din Serbia,CItește mai departe
Ministrul Finanțelor, noi detalii despre programul „Prima Casă
Anca Dragu, ministrul Finanțelor a anunțat faptul că programul „Prima Casă” va fi suplimentat în septembrie pentru 2016, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program. „Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 şi în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanţelor, conform Dcnews. Cererea de finanţări pe „Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire laCItește mai departe
Jumătate de secol de educație la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida
Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani aniversează, în luna septembrie, 50 de ani de ani de educaţie. În acest sens vor fi organizate mai multe evenimente, iar municipalitatea de la Petroşani va susţine financiar acţiunile. “Încă de la începuturile sale, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida este recunoscut drept etalon al învăţământului tehnic şi profesional din Petroşani, întrucât acesta a oferit, de-a lungul existenţei sale, o paletă largă de specializări pentru învăţământul profesional, în cadrul acestuia, elevii având posibilitatea să se formeze în meserii din domeniul mecanic, electric, mecanic auto, construcţii, confecţiiCItește mai departe
Poftiți la bălăceală
După o lună de zile în care a fost închis, bazinul de înot didactic din municipiul Petroşani îşi redeschide porţile. În luna august acesta a fost închis în vederea realizării lucrărilor de dezinfecţie şi deratizare. “Am terminat cu lucrările de dezinfecţie şi deratizare. Au fost curăţaţi pereţii laterali ai bazinului, a fost scoasă apa din bazin şi curăţat pe toată suprafaţa. Acum am reumplut bazinul şi totul este pregătit pentru a-i primi pe oaspeţi”, a declarat Petre Popa, administratorul Bazinului de înot didactic din Petroşani. Bazinul didactic se va deschide înCItește mai departe
Spitalul din Vulcan își schimbă și aspectul exterior
Spitalul municipal Vulcan îșI schimbă și aspectul exterior. După de interiorul poate fi asemănat, cu ușurință, cu cele din spitalele europene, a venit rândul fațadei să își schimbe înfățișarea. Lucrările de anvelopare ale Spitalului municipal Vulcan continuă. Acestea se derulează conform graficului stabilit. Lucrările se execută printr-un proiect derulat de municipalitate prin UNDP. “În urma participării la desfășurarea lucrărilor a Comitetului Național de Coordonare al proiectului “Îmbunătățirea eficienței energetice în gospodăriile și comunitățile cu venituri reduse din România”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România, s-a stabilit ca pentruCItește mai departe