Vesminte verzi palesc de’acum pe ramuri,
Frunze ruginii apleaca’n jos privirea,
Si vantul adie mai des printre geamuri,
Parca vrea toamna sa’si anunte sosirea.

Trandafirii mai stau catarati pe garduri
Cu boboci grabiti ce vor sa infloreasca,
Petalele se pierd la schimb de anotimpuri
Nutrind insa sperante,la anul sa renasca.

Sub geam in gradina mai simt mireasma lor
Si greierii in cor mai canta printre flori,
Refrenul iubirii nascut din soapte de amor,
Pe strune de vioara obosita,de niste amatori.

Soarele spre asfintit mai tare se grabeste
Gonit parca de luna ce sus vrea sa apara,
Privind spre munti si vai mai zambitoare,
Cum vantul frunzele de ramuri le separa.

Covorul vested se’asterne incet peste alei,
Lasand ramuri dezbracate de frunze’mbatranite,
Pregatindu’si a iernii noi vesminte de polei
Apoi,in amortirea somnului ce vine sa astepte.

Ca si’n toamna ce’acum se asterne la picioare,
E frig si in iubirea noastra candva arzatoare,
Dar eu tot mai sper ca dragostea nu moare,
Ca primavara cand totul din nou va fi in floare!.

Inima din nou sa tresalte ca si vantul hoinar,
Ca frunzele’n freamatul buzelor fosneasca,
Sa ne prindem in hora iubirii fara de hotar,
Iar dragostea noastra mereu sa infloreasca!.

[slideshow_deploy id=’36591′]