Firma de transport local trebuie să respecte tarifele de călătorie
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara arată că firma de transport local din Valea Jiului trebuie să respecte tarifele de călătorie maximale. Nemulţumirea cetăţenilor vine pe fondul majorării tarifelor de călătorie de către firma ZMK, însă majorarea s-a realizat cu respectarea hotărârii Consiliului Judeţean Hunedoara, datată în anul 2014.
“Tarifele de călătorie practicate de operatorul public judeţean de persoane de către SC ZMK SRL, declarat câştigător în urma licitaţiei electronice desfăşurată pe site-ul Agenţiei pentru Agenda Digitală a Românei în aplicaţie S.A.E.T. din data de 18.12.2013, sunt în concordanţă cu tarifele de călătorie aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014. Stabilirea tarifelor de călătorie maximale aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014 s-a făcut în baza notelor de fundamentare depuse de opreatorii de transport (…) pentru aprobarea normelor – cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane”, se mai arată în răspunsul CJH.
Astfel, motivarea care stă la baza majorării tarifelor de călătorie are la bază mai multe aspecte.
“Fundamentarea tarifelor de călătorie s-a făcut în baza consumurilor normate de combustibili, de lubrifianţi, a cheltuielilor de întreţinere – reparaţii şi cu piesele de schimb, a cheltuielilor cu munca vie, precum şi pe baza celorlalte elemente de cheltuieli”, mai arată documentul Consiliului Judeţean Hunedoara.
Oficialii Consiliului Judeţean mai arată că după ce firma de transport a majorat tarifele de călătorie au fost purtate discuţii.
“Referitor la majorarea tarifelor de călătorie, am efectuat controale în zona Văii Jiului şi s-a luat legătura cu operatorul de transport public judeţean de persoane, SC ZMK SRL, atât telefonic cât şi în scris, fiind atenţionat cu privire la necesitatea respectării tarifelor de călătorie maximale aprobate prin aprobate prin hotărârea Consiliului Judeţean Hunedoara nr. 103/2014”, mai subliniază cei de la instituţia judeţeană.
ZMK a decis în urmă cu o lună majorarea tarifelor de călătorie în Valea Jiului, după ce societatea a fost amendată pentru mai multe nereguli.
[slideshow_deploy id=’20328′]