Primarul din Lupeni anunță ”toleranță zero” pentru construcțiile ilegale din stațiunea Straja
Noul primar al municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță dorește ca eforturile depuse pentru modernizarea localității să fie însoțite și de o mai bună disciplinare în ceea ce privește construcțiile civile și de altă natură de pe raza localității.
Astfel, după ce a luat o serie de măsuri pentru respectarea legii pe teritoriul municipiului Lupeni, măsuri care au avut ca obiect atât demolarea construcțiilor și amenajărilor făcute fără aprobările legale și care aduceau prejudicii de imagine localității, dar și după amendarea proprietarilor de animale lăsate libere prin urbe, primarul Cristian Resmeriță și-a îndreptat acum atenția spre Stațiunea Straja.
Acesta apreciază că rezultatele investițiilor derulate până acum în stațiune, dar și cele ce urmează a fi făcute în continuare, au ca scop aducerea stațiunii la standarde europene, pentru atragerea unui număr cât mai mare de turiști. Acest deziderat poate fi însă afectat de construcțiile făcute în stațiune fără respectarea legilor. În acest context, Administrația Publică Locală din Lupeni a început identificarea construcțiilor ilegale și a demarat procedurile de stopare a lucrărilor aflate în curs de execuție, dar și demolarea construcțiilor realizate fără autorizație de construire și aducerea terenului la starea inițială.
”Turismul reprezintă singura alternativă viabilă la activitatea de minerit, aflată într-un vizibil regres, singura posibilitate de atragerea resurselor financiare și relansarea economică a zonei. Pentru aceasta însă este nevoie să dezvoltăm un turism la standarde europene, lucru care nu se poate realiza decât dacă abordăm întreaga dezvoltare a stațiunii dintr-o perspectivă a ordinii și respectului față de prevederile legale. Acest licru nu este dar o simplă constatare și vreau să vă spun că, în perioada următoare, tot ceea ce va fi construit ilegal în Straja, fără autorizații de construire și respectarea legislației în vigoare, va fi demolat fără excepție”, spune Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
De altfel, deja în cursul zilei de astăzi, primarul Lupeniului a transmis adrese oficiale către mai mulți proprietari de clădiri ilegale din Straja avertismente prin care le solciită demolarea de îndată a acestora.
[slideshow_deploy id=’20328′]