Cine suportă pierderea?

Operatorul de apă și canal din Valea Jiului înregistrează lunar o pierdere de mii de lei după preluarea aducțiunii care alimenta Mina Petrila. Directorul general al societății spune că pentru a furniza apă potabilă familiilor din zona Jupâneasa, pierderea operatorului este de circa 5000 de metri cubi pe trimestru și trebuie găsită o soluție pentru acoperirea ei.

 jupaneasa

Familiile de la Peștera Bolii-Jupâneasa au apă potabilă după ce aducțiunea ce deservea Mina Petrila cu apă industrială, a fost preluată de către municipalitatea Petroșani și dată în exploatare SC Apa Serv Valea Jiului. Numai că operatorul de apă și canal din Petroșani nu poate furniza apă în afara parametrilor care o fac potabilă, iar pentru a-i respecta, societatea înregistrează lunar pierderi imense.  Astfel, pentru cele 15 familii care beneficiază de serviciul de alimentare cu apă potabilă, Apa Serv Valea Jiului, trimestrial are o pierdere estimată la circa 20 de mii de lei. „Trebuie găsită o soluție împreună cu Primăria Petroșani la acestă problemă stringentă și foarte costisitoare pentru noi, Apa Serv Valea Jiului. Eu nu vreau să las familiile din zona Jupâneasa fără apă, dar nici nu le pot pune viața în pericol. Pentru a le putea furniza apă de calitate, pentru că sunt la capăt la coloană, eu trebuie să deversez sute de metri cubi de apă. Până la ei, din cauza traseului foarte lung, se pierde din clorinare, practic nu mai are același standard de calitate cum pleacă din stație. Ei bine, pentru ca la robinetele acestor familii să ajungă apă potabilă, eu trebuie să o las să curgă la capătul coloanei. Pierderile sunt foarte mari și nu le putem suporta, dar cineva trebuie le acopere și de aceea trebuie găsită urgent o soluție”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Mai exact, operatorul de apă și canalizare, pe parcursul lunilor mai, iunie, iulie a.c., pentru a furniza cei 142 de metri cubi de apă potabilă cât au consumat cele 15 familii, a trebuit să suporte o pierdere de 5206 mc.

[slideshow_deploy id=’19661′]