Liberalii deveni vor să se apropie de electorat
„Vreau să centralizăm toate problemele pe care le aflăm de la cetăţenii din Deva. Mă interesează mai puţin luptele politice şi mai mult să rezolvăm probleme oamenilor. Dacă mergem pe direcţia asta, sunt sigur că PNL Deva va avea succes şi va putea să strângă voturi. Vreau să-i cunosc pe deveni. Avem o relaţia apropiată cu primarul Devei, Mircia Muntean, dar asta merge până la interesul cetăţenilor. Dacă formaţiunile politice nu conlucrează pentru oameni, nu e ok. Ca preşedinte, mă voi zbate să rezolv problemele oamenilor.
De acum înainte, vom organiza întâlniri cu câte trei secţii de votare din municipiul Deva. Sunt 46 de secţii de votare în municipiul reşedinţă de judeţ. Cred că liberalii au pierdut postul de primar al municipiului Deva, deoarece nu a fost o relaţia strânsă între PNL şi cetăţeni. Fostul primar a avut realizări, dar devenii îşi doresc un primar care să comunice cu ei. Din păcate, Petru Mărginean nu a îndeplinit aceste condiţii. De aceea, a fost sancţionat după primul mandat de primar al Devei”, a declarat Mihai Irimie, preşedintele interimar al organizaţiei municipale Deva a PNL. Potrivit lui Mihai Irimie, numărul membrilor liberali din Deva este de 800, membrii reconfirmaţi. Însă, continuă acţiunea de reconfimare a membrilor acestei organizaţii.
[slideshow_deploy id=’27126′]