Pensionarii și-au dat mâna într-o asociație de care se vor teme guvernanții
Pentru prima dată mai multe asociații reprezentative ale vârstnicilor s-au unit într-o structură care să lupte pentru interesele tuturor categoriilor de pensionari, iar Valea Jiului are un vicepreședinte în acest for. Este vorba de reprezentantul minerilor pensionari din Valea Jiului, Ioan Hortopan, acesta fiind ales vicepreședinte al Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, noul organism care va avea un cuvânt greu de spus la discuțiile cu autoritățile județene ori chiar centrale.
Hortopan este președinte al Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri din Valea Jiului și a fost ales în conducerea asociației județene cu unanimitate de voturi, în urma unei ședințe care a avut loc astăzi. ”Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice” este condus de un președinte și un vicepreședinte și reunește toate structurile reprezentative ale pensionarilor hunedoreni. Ilie Toma, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Hunedoara, consideră că noua structură poate reprezenta interesele pensionarilor hunedoreni nu doar local ci și la nivel central. ”Este foarte bine că s-au unit și că Valea Jiului are un vicepreședinte ales cu unainimitate de voturi. Acest consiliu reprezintă interesul unei mase mult mai mari, iar problemele pensionarilor hunedoreni, că sunt din siderurgie, minerit, constructori, ceferiști, inclusiv toată gama de militari ori alte domenii, ajung mult mai repede la nivel național.”, a explicat Ilie Toma.
[slideshow_deploy id=’36591′]