DEVA. Au furat indicatoare rutiere dar au fost prinşi de poliţişti

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul Serviciului Naţional Apeluri de Urgenţă 112 de către un conducător auto aflat în trafic, despre faptul că două persoane sustrag un indicator rutier în data de 12.09.2016, la ora 14:10 .

indicator-rutier

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat doi suspecţi, în vârstă de 37 şi, respectiv, 15 ani, ambii din comuna Lăpugiu de Jos, cu privire la care au stabilit că au sustras indicatorul rutier (cu semnificația „pericol de accidente, drum în lucru, drum îngustat pe distanța de 500 metri”), de pe marginea DN 68 A, din direcția de mers Deva – Lugoj, și l-au transportat cu o căruță cu scopul de a-l valorifica.

„În acest  caz au fost întocmite dosare de cercetare penală, poliţiştii urmând a documenta întreaga activitate infracţională a suspecţilor”  se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’13837′]