Judecătoria Oradea încă nu a înregistrat dosarul lui Emil Floruţ
Emil Floruţ, fostul director general al CEH, a dat în judecată compania energetică pentru faptul că a fost concediat. Iniţial, procesul s-a judecat la Tribunalul Bihor care şi-a declinat competenţa Judecătoriei Oradea. Dosarul încă nu a fost înregistrat pe rolul instanţei.
“Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA în favoarea Judecătoriei Oradea”, se arată în soluţia Tribunalului Hunedoara din data de 12 iulie.
Fostului director general al CEH i s-a reproşat faptul că nu a trimis membrilor CA raportul de activitate pe trimestrul III, că ar fi absentat prea mult de la sediul societății și că ar fi avut o relație deficitară cu sindicatele. Emil Floruț a fost desemnat în funcția de director general al CEH în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
[slideshow_deploy id=’13835′]