Primăria Lupeni trece la executarea silită a proprietarilor de animale lăsate libere prin Lupeni
După ce au constat că, în problema animalelor lăsate să circule libere pe domeniul public al orașului, nu se pot înțelege nici cu vorba bună, nici pe cale amiabilă și nici măcar cu aplicarea de amenzi, cu proprietarii acestora, Primăria municipiului Lupeni a decis să treacă la măsuri punitive extreme împotriva celor certaț cu legea.
”Am ajuns să ducem o adevărată luptă cu cei care nu înțeleg că animalele trebuie îngrijite și ținute în curte, nu lăsate libere prin oraș. Cu toții iubim animalele, dar trebuie să și demonstrăm asta având grijă cu adevărat de ele. Este adevărat că văcuțele care tulbură de ceva vreme liniștea locuitorilor municipiului Lupeni sunt frumoase, dar trebuie să înțelegem cu toții că acestea nu pot face parte din decorul stradal al unui municipiu. În acest sens, după ce toate discuțiile amiabile au eșuat, am trecut și vom continua amendarea proprietarilor nepăsători. Mai mult, cei amendați vor fi obligati să plătească aceste amenzi, până când vor înțelege că trebuie să respecte atât locuitorii municipiului nostru, cât și animalele din proprietatea lor. Este evident pentru toată lumea că prezența animalelor libere prin oraș constituie un pericol și pentru cetățeni dar și pentru aceste animale”, spune primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță.
Acesta exolică faptul că, având în vedere faptul că mulți dintre cei aflați în culpă nu au înțeles că unde este lege nu este tocmeală și nu au achitat la termenul legal amenzile primite pentru nerespectarea legii, Primăria Lupeni a trecut la executarea silită a acestora, pentru recuperarea debitelor înregistrate din amenzi , mergându-se până la efectuarea de popriri pe veniturile înregistrate de aceștia.
De la preluarea mandatului, primarul Cristian Resmeriță a început derularea unui amplu proiect de modernizare a municipiului Lupeni, în afara lucrărilor edilitare menite să înfrumusețeze localitatea, administrația locală demarând, în mod firesc, și o serie de acțiuni îndreptate împotriva celor care nu respectă legea. Astfel, au fost demolate o serie de construcții ridicate ilegal pe teritoriul localității și au fost amendați în mod repetat proprietarii de animale lăsate să circule libere prin oraș. Acțiunile întreprinse pentru a-i determina pe proprietarii de animale să respecte cetățenii orașului și eforturile făcute de autorități pentru confortul acestora, acțiuni finalizate din păcate cu nevoia de aplicare a numeroase amenzi au fost atent monitorizate, iar edilii vor trece acum la măsuri prin care să se asigure că aceste amenzi vor fi și încasate la bugetul local.
[slideshow_deploy id=’19661′]
« Intrarea în insolvenţă a Agenţiei de turism Mareea, admisă (Știre anterioară)
(Următoarea știre) ”Marșul Cărții” la Hunedoara »