Taxe mai mici pentru cei din Parâng
Anul viitor poate aduce vești bune pentru cei din zona de agrement Parâng. Taxele și impozitele ar putea să scadă considerabil.
În urmă cu 16 ani, zona de agrement Parâng a fost încadrată în zona A de impozitare. Adică şi aici, la fel ca în plin centrul oraşului, se plătesc cele mai mari taxe şi impozite locale. Acum, edilii vor să reducă acest bir. Municipalitatea de la Petroşani vrea să vină în sprijinul cabanierilor din Parâng. În acest sens va fi lansat în dezbatere publică un proiect care prevede trecerea zonei de agrement Parâng din zona A de impozitare în zona C. Acest lucru ar însemna taxe mai mici pentru cei din zonă, începând cu prima zi a anului 2017.
“Prin hotărârea Consiliului Local nr.30/2000, municipiul Petroşani a fost încadrat pe zone de impozitare. Prin această hotărâre, zona Rusu, a fost inclusă în zona A de impozitare. Având în vedere că este necesar să venim în sprijinul proprietarilor din zona de agrement Parâng, persoane fizice sau juridice, pentru a uşura sarcina fiscală locală a acestora şi pentru a impulsiona astfel dezvoltarea turismului, propun ca începând cu data de 1.01.2017, această zonă să fie trecută în zona C de impozitare”, arată expunerea de motive a primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Măsura vine pe fondul unor lipsuri ale zonei.
“Nu trebuie trecut cu vederea faptul că în zona respectivă nu există, deocamdată, reţea de distribuţie a apei potabile, de canalizare sau gaze naturale”, mai arată primarul.
Autorităţile locale de la Petroşani vor astfel să vină în sprijinul cabanierilor, dar şi să promoveze zona turistică.
[slideshow_deploy id=’19661′]