Participarea reprezentanților statului în AGA nu se mai remunerează
Operatorii economici la care statul și unitățile administrativ-teritoriale dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară nu mai pot acorda remunerații rerpezentanților în adunările generale ale acționarilor.
Guvernul a aprobat în acest sens o ordonanță de urgență care modifică și completează Ordonanța Guvernului 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participție majoritară.
În OUG adoptată astăzi se mai precizează că statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritată, acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanților săi în adunările generale ale acționarilor acestor societăți.
Actul normativ transpune în legislație 2 memorandumuri convenite de actualul Executiv în ședințele sale din 6 iulie 2016 (https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/reprezentantii-statului-in-adunarile-generale-ale-actionarilor-companiilor-de-stat-nu-vor-mai-fi-remunerati), respectiv 24 august 2016 (https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/participarea-statului-in-economie-orientari-privind-administrarea-participatiilor-statului-in-intreprinderile-publice), în care s-a discutat ca participarea reprezentanților statului și a unităților administrativ-teritoriale la ședințele adunărilor generale ale acționarilor să se facă cu titlu gratuit, conform mandatului conferit.
Guvernul a ținut cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acționarii unei societăți, precum și necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.
De asemenea, Executivul a avut în vedere necesitatea implementării în regim de urgență a unor măsuri care să asigure funcționalitatea, solvabilitatea și lichiditatea societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari, astfel încât acestea să aibă o influență pozitivă asupra economiei naționale și implicit să reprezinte un vector de redresare economică și echilibrare a bugetului de stat.
[slideshow_deploy id=’27028′]