Ceva din CEH mai poate fi salvat

Faptul că doar o parte din Complexul Energetic Hunedoara mai poate fi salvată nu este o surpriză. Administratorul special al CEH, Bogdan Stănescu, susține că se poartă discuții la COmisia Europeană pentru salvarea unei părțI din CEH.

Stanescu-Bogdan

În fiecare săptămână au loc corespondenţe cu oficialii Comisiei Europene pentru a pune în mişcare, efectiv, planul de divizare al Complexului Energetic Hunedoara. În tot acest timp se încearcă şi accesarea unor ajutoare tip SIEG (ajutor de interes economic general) pentru CEH, dar este nevoie şi ca primăriile din Valea Jiului şi Deva să ofere un răspuns în ceea ce priveşte termoficarea, dacă mai vor să beneficieze sau nu de aceste servicii.

“Am făcut o prenotificare solicitând un ajutor de stat, în fiecare săptămână avem contact cu ei cerându-ne documente suplimentare şi informaţii ca să poată cei de la Bruxelles să îşi fundamenteze decizia de acordare a unui ajutor de stat. În acest moment încercăm să obţinem un ajutor de stat şi pe partea de SIEG ca să avem un viitor, nu a ne opri la a consuma ajutorul de stat pentru închidei mine, ci să avem un viitor şi pe partea de viabilitate a societăţii, a părţii care rămâne în viaţă şi în comitetul interministerial din care face parte Ministerul de Finanţe, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Interne, MDRAP, Consiliul Concurenţei şi Ministerul Energiei am decis ca într-o săptămână să ne răspundem la nişte întrebări cum ar putea să preia Ministerul de Finanţe anumite obiective care le dorim a fi salvate, cum am putea să funcţionăm cu Ministerul Mediului, prin dialog cu Comisia Europeană vom găsi soluţii legale. Dacă din punctul de vedere al MDRAP comunităţile locale doresc preluarea agentului termic şi a reţelei de distribuţie contracost, aici rămâne să ne dea un răspuns, dacă nu va trebui ca Ministerul Energiei şi CEH să obţinem un ajutor SIEG pe termicitate, dar în funcţie de răspunsul administraţiilor vedem dacă accesăm SIEG doar pe partea de energie sau şi pe partea de termoficare”, a declarat Bogdan Stănescu, administratorul special al CEH.

Există temeri în rândul salariaţilor de la termocentrale că nu vor putea asigura agentul termic din cauza stocurilor de cărbune, care la acest moment sunt insuficiente. Conducătorii CEH vin cu o măsură menită a creşte cantitatea de cărbune: minerii de la CEH şi SNIM vor lucra şi sâmbăta, urmând a fi plătiţi pentru munca prestată.

“În fiecare an au fost sincope în asigurarea agentului termic, dar sperăm ca anul acesta, acolo unde putem şi în funcţie de ajutor, să facem faţă. Nu e o promisiune, e o luptă care sperăm să aibă un rezultat pozitiv faţă de locuitori. Sunt şi alte probleme, toate adunate sunt în mâna noastră în a fi gestionate, stocurile de cărbune nu pot să zic că nu există. Nu sunt la nivelul necesar, dar avem ceva şi luptăm să ajungem la un nivel corect de stoc de cărbune, am vorbit şi cu SNIM şi vom lucra şi sâmbetele ca să putem aduce în stoc cât mai mult cărbune. Conform CCM, angajaţii de la CEH vor fi plătiţi pentru sâmbetele lucrate. Bugetul la momentul acesta, în funcţie de ce încasări avem, pentru că sperăm că de acum încolo încasările pe energie electrică să fie mai mari faţă de cum au fost în vară, MWh a fost foarte jos şi pierderile s-au mărit. Sperăm să recuperăm ceva din aceste pierderi, pentru că dacă vrem muncă trebuie să o şi răsplătim. Niciunul din colegii mineri sau energeticieni nu sunt condamnaţi să facă muncă în folosul statului, fără să primească o remuneraţie. Suntem de acord şi ne înţelegem unii pe alţii, dar ei au dreptul de a încasa, încercăm să ne ţinem de cuvânt şi să plătim”,  a mai spus administratorul special al CEH.

Anul acesta o altă problemă în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic este legată de procesul pe care cele două termocentrale le au cu Garda de Mediu. Aceasta a dispus sistarea activităţii pe motiv că cele două nu se conformează la cerinţele de mediu.

“Probabil că procesele cu Garda de Mediu se vor finaliza şi la acel moment vom avea o problemă, dar până la acel moment noi, împreună cu Ministerul Energiei, administrator special, administrator judiciar, conducerea CEH şi Ministerul Mediului încercăm să soluţionăm, să demonstrăm că vrem să funcţionăm în condiţii legale de mediu, ne va trebui o derogare, care se poate acorda de Ministerul Mediului”,  a declarat Stănescu.

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)