Speriați de un paznic inconştient
Cei trei cai care au ajuns în halda de cenușă a Termocentralei Paroșeni și au fost la un pas de a muri, au fost împinși în capcana mortală de un iresponsabil. Un angajat cu paza al uzinei din apropiere a vrut să se amuze și a speriat animalele asmuțind câinii asupra lor.
Ceea ce s-a crezut a fi un accident s-a dovedit că este încă un caz de cruzime asupra animalelor, iar vinovatul nu s-a gândit o clipă la cât de mult rău ar putea face prin gestul său. Cei trei cai antrenați pentru terapii folosite în cazul copiilor cu sindrom Down ori alte afecțiuni, prinși în halda de cenușă de la Termocentrala Paroșeni și salvați de pompierii din Petroșani, au fost pur și simplu mânați în capcană. Vinovat este un angajat cu paza de la Preparația Coroiești, individul urmârind să se amuze pe seama frumoaselor exemplare asupra cărora și-a asmuțit câinii. Cabalinele pășteau în zona preparației și individul, probabil, s-a gândit că animalele ar putea fura ceva din perimetrul pe care-l păzește.
”Este un domn de la una dintre firmele de pază din preparație, i-a scos afară și i-a gonit, a asmuțit câinii asupra lor. Calul nu se sinucide, dar ei au fost speriați în așa fel încât au sărit în halda de cenușă. Au fost cinci cai și un măgăruș care pășteau iar cum au fost speriați, trei dintre ei au căzut de pe mal, pe spate, direct în nămol. Domnii de la pompieri au văzut și pot confirma acest lucru”, explică Florin Vrabie, președintele ONG-ului ”Parco Cavalli Vulcan”.
Toți cei cinci cai sunt dresați pentru lucrul cu copiii și fiecare are valoare de mii de euro, iar dacă nu erau descoperiți la timp, copiii bolnavi din toată țara care vin la terapie în Vulcan, ar fi avut de suferit. Mai mult de atât, fiind vorba de o asociație umanitară cu fonduri limitate chiar și conducerea preparației a fost de acord să lase animalele în perimetru pentru a paște iarba, care nu este valorificată în nici un fel. Florin Vrabie mai spune că scopul său nu este de a face cuiva rău și din acest motiv nu se îndreaptă împotriva vinovatului cu plângere fiind mulțumit că exemplarele sunt tefere.
[slideshow_deploy id=’17636′]