Lucrările au început la canalizarea din Straja
Costel Avram, directorul ApaServ Valea Jiului, s-a ținut de cuvânt. Astăzi au demarat lucrările de introducere a canalizării în stațiunea montană Straja. În ciuda vremii nefavorabile, în stațiune a fost bătut primul țăruș al investiției.
„Apa Serv Valea Jiului și-a asumat această investiție extrem de importantă care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale stațiunii Straja și mă bucur că am reușit să începem efectiv lucrările din zona cabanelor acum, astfel încât ele să nu afecteze derularea în condiții normale a sezonului de schi. Estimăm că, anul acesta vom finaliza un prim tronson din rețeaua de canalizare de la Straja, în zona cuprinsă între pârtia de sub telegondolă până la cabanele din zona pârtiei Platoul Soarelui, urmând ca anul viitor să finalizăm investiția, continuind lucrările aferente pentru cealaltă latură a stațiunii”, declară Costel Avram, directorul general al SC ApaServ Valea Jiului.
În scurt timp urmează să demareze și lucrarea la realizarea canalului colector. Invetsiția este realizată în asociere cu Consiliul Județean Hunedoara și Primăria municipiului Lupeni. Oficialii ApaServ Valea Jiului speră ca anul viitor, în Straja să funcționeze cel mai modern sistem de canalizare.
“În același timp, sperăm ca în scurt timp să demareze și investiția la tronsonul colectorului de canalizare, o investiție co-finanțată de Consiliul județean Hunedoara și Consiliul local Lupeni. Vom lucra astfel, în paralel, pe mai multe șantiere astfel încât am convingerea că anul viitor, pe vremea asta, Straja va fi o stațiune în care va funcționa un sistem modern de canalizare, destinat nu doar cabanelor existente, ci unul capabil să asigure acces la acest serviciu și altor investitori care vor avea un motiv în plus să construiască în această stațiune, care are șansa de a deveni una dintre cele mai atractive din România”, mai spune directorul SC ApaServ Valea Jiului.
Costel Avram mai afirmă încă odată că nu are niciun interes personal în ceea ce privește această investiție.
“Vreau să afirm, încă o dată că, personal, nu am nici un alt interes în ceea ce privește derularea acestei investiții decât acela de a contribui la dezvoltarea unei zone turistice cu potențial, în care investitorii și autoritățile locale au demonstrat că doresc și se implică să facă un turism de cea mai bună calitate”, a mai subliniat Costel Avram.
[slideshow_deploy id=’17636′]