La Brad, un șofer a produs un accident și a fugit de la locul faptei!
În data de 19.09.2016, la ora 10:37, Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată despre faptul că pe DN 76, pe raza satului Lunca Moţilor, din comuna Baia de Criş, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a părăsit locul faptei.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că o tânără în vârstă de 27 de ani, din comuna Vaţa de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DN76, din direcția de mers Brad-Oradea, a fost acroșată de un autoturism care a efectuat o depășire, autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat în vârstă de 54 de ani şi a unei femei în vârstă de 75 de ani, ambii din comuna Vaţa de Jos, pasageri în autoturismul condus de femeie.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi, în urma cercetărilor efectuate, în jurul orei 13:00, a fost identificat, pe raza localităţii Cărăstău, prezumtivul autor al evenimentului rutier, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea.
Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul, după părăsirea locului accidentului, a abandonat autoturismul implicat în eveniment în albia râului Crişul Alb, la o distanţă de circa 1,5 km faţă de locul producerii evenimentului rutier. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,15 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul, care nu a suferit leziuni corporale în urma producerii evenimentului rutier, a fost condus la Spitalul Municipal Brad, în vedere recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării măsurilor legale.
[slideshow_deploy id=’13837′]