Harta salariilor în Europa. Care sunt țările în care merită să emigrezi. Poți câștiga într-o lună cât câștigi în România într-un an

România este în continuare una dintre țările est-europene cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. În timp ce pentru investitori, costul scăzut al forței de muncă poate fi un avantaj, harta veniturilor salariale ne arată că pentru românii din țară, creșterea calității vieții rămâne un deziderat greu de atins.
gettyimages-150777997
Potrivit ultimelor date statistice, salariul mediu net în România este, în continuare, printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Informațiile culese de la Institutele de Statistică din țările UE și non-UE din Europa, arată că România se clasează pe locul 15 în ceea ce privește valoarea salariului lunar net. Un român obține în medie 469 de euro pe lună, adică puțin peste 2.000 de lei, în mână. Mai puțin decât românii câștigă ucrainenii, care conduc topul celor mai prost plătiți angajați europeni, cu un venit de 147 de euro. Ei sunt urmați de moldoveni, cu salarii medii de 191 de euro, iar pe trei stă Azerbaijanul. Aici, venitul salarial mediu net este de 219 euro. Din țările membre ale Uniunii Europene, doar bulgarii câștigă mai puțin decât românii, în jur de 379 de euro pe lună.
Care sunt țările cu cele mai mari salarii
harta-salariilor-in-europa
În țările dezvoltate, salariile medii trec cu ușurință de pragul de 1.000 de euro pe lună, adică cetățenii câștigă într-o lună cât câștigă alții într-un an de zile. Dacă luăm exemplul țării noastre, un emigrant român, care ajunge să lucreze în Liechtenstein sau în Monaco, poate câștiga într-o lună aproape cât ar câștiga în România, într-un an de zile.
Cele două principate au cele mai mari salarii medii nete din Europa. Micuțul principat Liechtenstein are un salariu mediu net de 5.310 euro pe lună, și conduce topul european în ceea ce privește veniturile salariale. Monaco este pe locul doi, cu 5.225 de euro pe lună, iar pe locul trei se află Elveția, cu 4.661 de euro. Alte țări atractive din perspectiva salarială sunt Norvegia, Luxemburg și Danemarca, toate cu venituri de peste 3.000 de euro. Mai puțin câștigă salariații din Suedia, Finlanda, Irlanda, Germania, Olanda, Franța, Marea Britanie, Belgia și Austria, dar și aici veniturile din salariile lunare depășesc 2.000 de euro.
În regiunea de sud, sud-est și est a Europei, salariile sunt mult mai mici. Moldovenii și ucrainenii primesc pe lună mai puțin de jumătate din banii pe care îi aduc acasă românii, dar vecinii din vest câștigă mai bine decât noi. În Ungaria de exemplu, salariul mediu net lunar este de 584 de euro, însă chiar și ei sunt nemulțumiți, având în vedere că vecinii lor, slovacii, câștigă cu 200 de euro mai mult. Cehii se pot mândri cu venituri și mai mari, 793 de euro pe lună, cu câțiva zeci de euro mai mult și decât vecinii polonezi. Studiile realizate de Eurostat arată că în regiunile noastre, date fiind veniturile mici, salariile ajung doar pentru acoperirea cheltuielilor curente, în timp ce nu mai există disponibilități financiare pentru economii, activități recreative, educaționale sau investiții personale.

vocea.biz

[slideshow_deploy id=’13835′]