Fumatul ar putea fi interzis şi în maşinile personale, dacă în acestea se află minori sau femei gravide
Un nou amendament la legea care interzice fumatul în locurile publice ar putea extinde interdicția și în cazul masinilor personale. Mai exact, nu se va putea fuma în autoturisme în care se află minori și femei gravide.
Noile amendamente sunt propuse de același deputat PSD, Aurelia Cristea, care a fost inițiatoarea legii ce a interzis fumatul în locurile publice.
În continuare fumatul va fi permis în spații separate, complet izolate și inscriptionate special pentru aceasta destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop.
Aurelia Cristea susține că prevederile suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unui drept din Constitutie, conform căruia copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție.
De asemenea, deputata vrea ca în lege să fie incluse noi prevederi referitoare la țigara electronică.
sursa: digi24
[slideshow_deploy id=’36591′]