duminică, septembrie 25th, 2016
FOTBAL. Liga 4 Hunedoara – Rezumatul etapei cu numărul 4 a Campionatului Județean de Fotbal
Daniel Petru BOLOG Sfârșitul de săptămână s-a încheiat cu fotbal în Campionatul Județean Hunedoara, etapa cu numărul 4 aducând câteva surprize în ceea ce privește partidele programate. Am putea spune că a fost etapa victoriilor surpriză, cea mai mare surpriză venind de la Petroșani unde Jiul Petroșani a întâlnit pe teren propriu Metalul Crâscior. Partida a început promițător pentru Jiuliști, primele minute aducând și primul gol în favoarea acestora (Daniel Savu). Bucuria a fost mare dar, după câteva minute, Metalul reușește egalarea în prima repriză (Iulian Achim). Victoria Jiului s-aCItește mai departe
Zona Palatului Cultural în Lupeni se transformă radical
Pentru a pune și mai mult în valoare zona în care se află clădirile istorice ale Palatului Cultural și Primăriei Lupeni, două clădiri emblematice pentru arhitectura istorică a municipiului Lupeni și pentru a reda strălucirea de odinioară vecjiului centru al localității, edilii din Lupeni și-au propus să continue programul de modernizare urbanistică din arealul palaului Cultural ”Minerul”. De altfel, reabilitarea Palatului Cultural Minerul și readucererea lui în circuitul cultural din Valea Jiului a reprezentat un proiect în care, la un moment dat, mai credeau puțini oameni. Printre aceștia se numărau însăCItește mai departe
Săptamâna viitoare se ia CURENTUL în mai multe localități din județul HUNEDOARA! Vezi AICI unde!
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 26 Septembrie 2016 Municipiul HUNEDOARA, str. Severin, Morii, Perintei; 09:00 – 16:00 Localitatea URICANI, str. Al. Brazilor, bl. D5 (sc. 1); 09:00 – 16:00 Localitățile BĂNIȚA (cătun Căprărești); PRIHODIȘTE; FEDERI; CHITID; TÂRSA; OHABA DE SUB PIATRĂ; SĂLAȘU DE JOS; 09:00 – 16:00CItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, luni, 26 septembrie în Hunedoara
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara , în data de 26.09.2016 între orele: 08:00 – 16:00 pe urmatoarele străzi : OM Mic –Str.I.L.Caragiale ,Topîrceanu,B-dul 1848 ,Ghe.Lazăr ,Al.Vlahuță (între B-dul 1848 si I.L.Caragiale ),OM Mare-Str.G.Enescu (case),pentru blindare rețea veche Str.Ghe.Lazăr. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Restricții de apă, luni, la Aninoasa
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 26.09.2016 în oraşul: Aninoasa – între orele 8.00 – 14.00. Zona afectată: Oraş Aninoasa exceptând zona Iscroni şi Livezeni; Motivul restricţiei: înlocuire hidrant din zona bl. 33 de pe str. Libertăţii. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27126′]
Liderii minerilor demisionează sau se disponibilizează
Petre Nica a renunțat la funcția de președinte al Sindicatului ”Muntele” fără a-și motiva demisia. Decizia vine după ce negocierile cu administrația CEH, pentru noul CCM, au fost finalizate iar documentul adoptat. Fostul lider ”Muntele” a fost ales în urmă cu 3 ani în funcție iar sindicatul apără atât interesele minerilor cât și cele ale energeticienilor de la cele două termocentrale, Mintia și Paroșeni, componente ale Complexului Energetic Hunedoara. Petre Nica spune că-și va motiva decizia în viitor, că nu va părăsi sistemul și nu exclude posibilitatea de a intraCItește mai departe
CEH – reprezintă 87% din valoarea insolvențelor din piața de energie
Numărul societăţilor care au intrat în insolvenţă în primele opt luni ale acestui an s-a înjumătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar valoarea activelor imobilizate din industrie s-a dublat de la peste 300 de miloane de euro, la puţin peste 600 de milioane de euro. Industria energetică este cea mai reprezentativă pentru a ilustra această tendinţă de scădere a numărului de societăţi intrate în procedură, dar de creştere a impactului în economia românească. Piaţa enegiei în insolvenţă a crescut de aproximativ 11 ori în 2016, numai insolvenţa ComplexuluiCItește mai departe
Urmărit general prins de polițiști
Un hunedorean de 46 de ani a ajuns în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Hunedoara după ce a fost condamnat la nouă ani și jumătate de închisoare și a dispărut imediat după sentință. Individul, de loc din localitatea Borșa, județul Cluj, a fost prins de polițiștii hunedoreni și va fi dus la penitenciar pentru a-și executa pedeapsa. Acesta a fost condamnat pentru tâlhărie calificată și violare de domiciliu. [slideshow_deploy id=’13837′]
Hunedoara a adunat peste 2000 de saci cu deșeuri
Județul Hunedoara s-a aflat în curățenie generală. Campania Let’s do it România a aduna peste 1600 de voluntari care au curățat județul de mizerii. În cadrul campaniei au fost adunați peste 2300 de saci cu deșeuri. “În județul Hunedoara au fost implicati 1670 de voluntari care au strans 2350 de saci de deseuri (sacii fiind de diferite marimi). Eu am participat la strartul zilei de curatenie la Petrosani, Petrila si Vulcan”, spune Nicu Tașcă, coordonatorul campaniei Let’s do it România. Aproape toate localitățile Văii Jiului s-au alăturat campaniei al căreiCItește mai departe