FOTBAL. Liga 4 Hunedoara – Rezumatul etapei cu numărul 4 a Campionatului Județean de Fotbal

aurul-inter1

Daniel Petru BOLOG

Sfârșitul de săptămână s-a încheiat cu fotbal în Campionatul Județean Hunedoara, etapa cu numărul 4 aducând câteva surprize în ceea ce privește partidele programate.

Am putea spune că a fost etapa victoriilor surpriză, cea mai mare surpriză venind de la Petroșani unde Jiul Petroșani a întâlnit pe teren propriu Metalul Crâscior. Partida a început promițător pentru Jiuliști, primele minute aducând și primul gol în favoarea acestora (Daniel Savu). Bucuria a fost mare dar, după câteva minute, Metalul reușește egalarea în prima repriză (Iulian Achim). Victoria Jiului s-a consemnat în partea a doua a meciului, prin înscrierea a încă două goluri (Marian Păsărică, Marius Avram), scorul final al meciului fiind 3 – 1.

Aceeași surpriză s-a consemnat tot la Petroșani, de data aceasta pe terenul universitarilor în partida Universitatea Petroșani – Aurul Certej. După cum spuneam într-o cronică anterioară, Aurul Certej constituie revelația ediției curente a Campionatului Județean, în această etapă reușind victoria în deplasare cu scorul de 2 – 3. Acest fapt îi aduce pe poziția a patra în clasament, având un meci mai puțin disputat.

iosif-kalayEchipa lui Moldovan, Inter Petrila, s-a deplasat la Brad unde a întâlnit formația Aurul Brad. Un meci disputat la maxim cu o echipă, Aurul Brad, demnă de luat în seamă, prima repriză ajungând până la final cu tabela de marcaj nemodificată, cu toate că ocaziile nu au lipsit, de ambele părți. După nici 20 de minute din repriza a doua a partidei, Iosif Kalai face o demonstrație excelentăprin înscrierea primului gol al partidei, acesta reușind o foarfecă surprinzătoare pentru portarul Aurului. Cel de-al doilea gol al petrilenilor a venit la mai puțin de zece minute de joc prin Ionuț Torkoș, acesta înscriind golul cu capul în plasa lui Marius Ilea. În cele două minute de prelungiri arătate de centralul Flavius Coroiu din Deva, Aurul Brad înscrie golul de onoare prin Viorel Miclean. Scorul final al partidei fiind 1 – 2.

Derby-ul Văii Jiului s-a disputat la Uricani unde Minerul Uricani a primit selecționata Lupeniului, Hercules. Lupenenii s-au izbit de o formație dornică de victorie, acest lucru a făcut ca victoria Herculesului pe terenul de la Uricani să fie una foarte disputată, unicul gol al partidei fiind înscris la sfârșitul primei reprize de Andrei Firan. Minerul Uricani rămâne singura echipă fără victorie în clasament, având totuși un meci mai puțin disputat.

La Hunedoara, FC Hunedoara a întâlnit echipa vecină din Călan, Victoria Călan. Chiar dacă nu au drept de promovare în acest sezon, acest lucru nu i-a împiedicat să-și administreze victoria cu 2 -1 în fața călănenilor.

Singurul meci care s-a disputat duminică, Șoimul Băița – Retezatul Hațeg, s-a încheiat cu usturătoarea victorie a Șoimului împotriva Retezatului, scorul final înregistrat fiind 3 – 0.

Rezultatele și clasamentul Ligii a IV – a, etapa cu numărul 4 – SENIORI

seniori-4-4-rezultateseniori-4-4-clasament

Rezultatele și Clasamentul Ligii a IV – a, etapa cu numărul 4 – JUNIORI

juniori-4-4-rezultate

juniori-4-4-clasament