Autostrada demolată mai rămâne închisă

Autostrada Orăştie – Sibiu ar fi trebuit să fie redeschisă până vineri, însă termenul a fost din nou amânat. În urmă cu câteva săptămâni, directorul CNADNR, Cătălin Homor a inspectat lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu, iar la acel moment a declarat că la data de 3 septembrie tronsonul de carosabil va fi redeschis circulaţiei. Acesta a urmărit modul în care se desfășoară lucrările atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, dar și calitatea lucrărilor. Condiţiile meteo nefavorabile amână deschiderea acestui tronson de drum, pentru că lucrările nu sunt finalizate.

autostrada-a-2-465x390

‘Ne-am angajat că la sfârșitul lunii septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. În momentul de față (…) este o activitate destul de bună și ne vom respecta termenul înaintat. Lucrările sunt în grafic. În momentul de față s-au finalizat toate cele șase tranșee drenante, avem o saltea de piatră de 1,5 metri care s-a finalizat și în spate se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun, în plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, care înseamnă 24 de ore de muncă’, a spus Cătălin Homor, potrivit Digi24.

O porţiune a autostrăzii Orăştie-Sibiu a fost închisă anul trecut, la câteva luni de la inaugurare.

[slideshow_deploy id=’20328′]