Petre Nica în PMP Hunedoara?

PMP Hunedoara și-l dorește în echipă pe președintele demisionar al sindicatului reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.

nica-vochitoiu

Senatorul Haralambie Vochițoiu (PMP) a și lansat o ofertă fostului lider sindical de a se alătura partidului, în condițiile în care și Constantin Jujan, fost director general al CEH, s-a înscris în PMP.  Prietenia dintre Jujan și Nica este de notorietate încă din vremea când se aflau pe poziții ”adverse”, în condițiile în care unul reprezenta sindicatul iar celălalt administrația. ”Eu as fi foarte încântat dacă domnul preşedinte Petre Nica ar veni coechipier cu mine. Este un om valoros, are o activitate publică consistentă în spate și este unul din oamenii care cunoaşte cu adevărat problemele Văii Jiului, ale mineritului din Valea Jiului, și mi-l doresc în partid. Nu am vorbit cu dumnealui până acum, cu această ocazie îi fac public invitaţia de a se alătura unui partid care vrea să miște lucrurile în bine în Valea Jiului, județul Hunedoara şi în România”, spune Haralambie Vochitoiu, preşedintele PMP Hunedoara. Petre Nica a demisionat din funcţia de preşedinte al Sindicatului ”Muntele”, organizație care reprezintă interesele a peste 3000 de mineri și energeticieni.

[slideshow_deploy id=’19869′]