Cea mai mare acțiune a societății civile a debutat la Petroșani
Societatea civilă este implicată în cel mai mare proiect de acest gen care are loc în municipiul Petroşani. Delegaţi din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia şi România au dat startul activităţilor în cea mai potrivită locaţie.
Parcul comunităţii europene din centrul civic a găzduit primele activităţi. La Petroşani se desfăşoară zilele societăţii civile, iar proiectul este dedicat cetãtenilor si problemelor lor si este organizat sub egida Casei Pro Urbis, însã invitati sunt reprezentantii tuturor ONG-urilor din zona noastrã. Au venit reprezentanţii localităţilor Bansko din Bulgaria, Psary din Polonia, dar şi din Ungaria şi Italia. Aceştia au fost întâmpinaţi de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
“Sper să aveţi câteva zile pline la Petroşani. Mă bucur şi vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi aici şi sper ca pe viitor să putem să dezvoltăm nişte relaţii aşa cum avem cu oraşul înfrăţit Varpalota. Petroşaniul este un municipiu de mărime medie, avem în jur de 40.000 de locuitori, avem o universitate, patru colegii şi în acest program mă bucur că avem posibilitatea să fim împreună şi cu ceilalţi colegi din celelalte localităţi cu care suntem înfrăţiţi. Acest proiect vine în urma altor proiecte pe care le-am derulat de-a lungul timpului”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani delegaţiilor prezente în localitate.
Managerul proiectului, Eduard Wersanski, spune că îşi doreşte ca activităţile să atragă cât mai mulţi participanţi.
“Am început proiectul Zilele societăţii Civile, iar scopul este ca societatea civilă, care momentan este un pic latentă, să vadă ce înseamnă societate civilă la târgul care va fi organizat mâine (astăzi-n.r.), astfel încât societăţile civile să se cunoască şi să colaboreze în viitor. Este cel mai important proiect al societăţii civile ca efervescenţă a populaţiei şi ca dimensiune”, a spus Eduard Wersanski, preşedintele Asociaţiei Casa Pro Urbis.
Societatea civilă din toate ţările implicate în proiect a fost prezentă la deschiderea evenimentului chiar în parcul Comunităţi Europene.
Evenimentele din cadrul acestui proiect vor continua şi zilele care urmează.
[slideshow_deploy id=’13835′]