Copreședintele PNL Vasile Blaga, anchetat sub control judiciar

Copreședintele PNL Vasile Blaga este anchetat sub control judiciar, una dintre acuzații fiind trafic de influență.

imageresize_04562500

Vasile Blaga a sosit la sediul DNA Ploiești, acesta declarând jurnaliștilor că a fost sunat și citat telefonic în calitate de suspect.

Întrebat în ce dosar, acesta a afirmat că nu cunoaște acuzațiile care-i sunt aduse și nici motivul pentru care a fost chemat, scrie Agerpres.ro.

Surse apropiate anchetei au declarat că acesta ar urma să fie audiat într-un dosar de trafic de influență, faptele fiind comise în perioada 2009-2012. În această perioadă, Blaga ar fi intervenit pentru acordarea unor contracte în mod preferențial, au mai precizat sursele citate.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’20328′]