Salariaţii de la Penitenciarul Bârcea Mare protestează

Joi, zeci de salariaţi de la Penitenciarul Bârcea Mare protestează, nemulţumiţi de lefurile mici, condiţiile de muncă proaste şi de faptul că trebuie să facă prea multe ore suplimentare.

ang_46724300

Nicolae Grosu, preşedintele Sindicatului „Vulturul” al angajaţilor de la penitenciarul de la Bârcea, a declarat că ministrul Justiţiei, Raluca Prună le tot aminteşte angajaţilor din sistemul de penitenciare că nu sunt bani pentru creşteri salariale. „Doamna ministru ne tot spune că nu sunt bani. Dar de ce nu spune asta şi în alte cazuri? Ea face o discriminare când vine vorba de noi. De ce nu ne aplică Ordonanţa 20? Vor ieşi să protesteze în faţa penitenciarului 50 de oameni, dintre cei care nu se află la lucru, între orele 8 şi 10. Gradul de ocupare al personalului de aici este sub 50 la sută. La nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt înregistrate pe an un milion şi jumătate de ore suplimentare, efectuate de salariaţi, din cauză că nu avem personal suficient. Tot la nivelul ţării ecistă un deficit de 8.000 de salariaţi. La Penitenciarul Bârcea Mare sunt aproape 200 de angajaţi, şi ne mai trebuie 200. Doar în ultimele luni s-au pensionat 40 de persoane. Fiecare scapă cum poate, cum se spune. Este o bătaie de joc”; a declarat Nicolae Grosu, preşedintele Sindicatului „Vulturul” de la Penitenciarul Bârcea Mare.

[slideshow_deploy id=’24093′]