Doi tineri din Călan, reținuți pentru furt de autoturisme. Aceștia au acționat și în Petroșani
Cei doi făceau parte dintr-o rețea care se ocupa cu furtul de autoturisme, capul grupării fiind un individ de 34 de ani din Oțelu Roșu.
Individul îi ducea pe cei doi tineri în vârstă de 17, respectiv 19 ani, din Călan, la autovehiculele de care avea nevoie și-i punea să le fure. Cei doi hoți au fost prinși de polițiștii din Dolj, pe străzile Craiovei, după ce furaseră o autoutilitară, Anchetatorii au stabilit că tot această rețea a acționat și în Petroșani, în 2 septembrie a.c., când a fost furată o autoutilitară IVECO chiar de peste drum de Lidl. De altfel, polițiștii au și descoperit autovehiculul și l-au predat proprietarului. Cei trei au fost acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi complicitate la infracţiunea de furt calificat. Cei trei membri ai grupului au fost reţinuţi pentru 24 ore şi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Dolj care au dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 zile, aceştia fiind introduşi în arestul IPJ Dolj.
[slideshow_deploy id=’19661′]