joi, octombrie 6th, 2016
Conductele de termoficare afectează imaginea Lupeniului
Termoficarea a renunţat la Lupeni şi nu Lupeniul la termoficare. Acesta este punctul de vedere al primarului municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă, cel care a fost primul edil din Valea Jiului care a anunţat că renunţă la sistemul de termoficare. Continuarea furnizării agentului termic în Lupeni nu mai avea nici profitabilitate. 15 abonaţi au mai rămas la acest serviciu. “Noi nu am mai participat nici la întâlnirele pe care Consiliul Judeţean le-a organizat. A fost o întâlnire cu aproximativ acum 10 zile în care primarul de la Petroşani, Vulcan şiCItește mai departe
Petre Nica: “Mișcarea sindicală nu mai are puterea de a rezolva problemele”
Petre Nica, fostul preşedinte al Sindicatului Muntele, a constatat că salariaţii de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara nu mai au încredere în mişcarea sindicală. Angajaţii nu mai pot fi urniţi, indiferent de măsurile care se iau împotriva lor. La două săptămâni de la demisia din fruntea organizaţiei sindicale, Nica face publice motivele care l-au determinat să ia această decizie. “În urmă cu aproape două săptămâni am hotărât să îmi prezint demisia din funcţia de preşedinte al sindicatului Muntele, funcţie pe care am deţinut-o în urma alegerilor din noiembrie 2013 şiCItește mai departe
Mâncare tradițională preparată pentru petroșăneni
1000 de porţii de tocană de oaie şi păsat pentru Târgul produselor tradiţionale. Autorităţile locale de la Petroşani ne îndeamnă şi în acest an să gustăm din produsele tradiţionale. Peste o săptămână, aici va avea loc ziua recoltei, eveniment la care sunt invitaţi să participe producători din Valea Jiului,dar şi din ţară. La fel ca în fiecare an, se va prepara tradiţionala tocană de oaie. 1000 de porţii de mâncare vor fi pregătite de bucătari pentru a fi servite petroşănenilor. În acest sens, a fost demarată o achiziţie publică privindCItește mai departe
Oportunitate pentru absolvenți
Absolvenții care se află în căutarea unui loc de muncă au o șansă de a se angaja. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează o bursă dedicată absolvenţilor. Aceasta va avea loc în data de 20 octombrie şi se va desfăşura în mai multe locaţii din judeţ. În Valea Jiului, bursa pentru absolvenţi va avea loc la Petroşani, Lupeni şi Vulcan. “Evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi are ca scop facilitarea accesului absolvenţilor la posturile disponibile şiCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, vineri, 7 octombrie în Bretea Română si Bretea Strei
Se sistează furnizarea apei potabile în data de 07.10.2016 între orele 08:00 12:00 în localitățile: Bretea Română si Bretea Strei, pentru executare branșamente la rețeaua de apă potabilă. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
Filmele săptămânii 7-13 octombrie la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan
Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 7-13 octombrie la Cinematorgraful Luceafărul din Vulcan este următorul: Copiii domnisoarei Peregrine: Intre doua lumi – 3D / Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children – 3D (AP-12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Vineri, Sambata, Duminica ora 15,30 Doua Lozuri (Premiera) Vineri, Sambata, Duminica ora 18,00 Miercuri, Joi ora 16,00 Fata din tren / The Girl on a Train (Premiera) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica ora 20,00 Miercuri, Joi ora 18,00 Inferno (Avanpremiera) (AP-12 – Acordul parintilorCItește mai departe
Hunedoara: Fostul edil îl ameninţă pe actualul primar cu plângeri penale
Fostul primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a declarat joi într-o conferinţă de presă că va face mai multe plângeri penale pe numele actualului edil, Dan Bobouţanu. Arion îl acuză pe primarul municipiului de neglijenţă şi abuz în serviciu. „Municipiul Hunedoara a pierdut 34 de milioane de lei, pentru reabilitările de drumuri, deoarece primăria nu a trimis documentele necesare la Ministerul Dezvoltării. Primarul îi somează pe funcţionari să demisioneze. Nu se poate una ca asta”, a declarat consilierul local liberal Viorel Arion. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu a replicat că „nu s-auCItește mai departe
Concluzie de necontestat a anchetatorilor: crimă urmată de sinucidere!
Criminaliștii și procurorii au stabilit în urma cercetării efectuate la fața locului că în cazul crimei de astăzi, din Petrila, este vorba de un omor urmat de sinucidere pe fondul unei dispute conjugale. Anchetatorii vor pune toate datele cap la cap și apoi, cel mai probabil, dosarul va fi clasat în condițiile în care autorul omorului a decedat. Tragedia care a șocat micuța localitate din estul Văii Jiului a avut loc într-un bloc de locuințe dintr-un cartier situat în centrul Petrilei, iar cea care i-a descoperit pe ceiCItește mai departe
Candidaţii liberali nu ştiu încă dacă ordinea pe liste rămâne cum s-a stabilit în judeţ
Liberalii hunedoreni încă nu ştiu sigur dacă ordinea pe liste vor rămâne aşa cum le-au aprobat cei de la judeţ. Potrivit deputatului PNL Carmen Hărău, Biroul Politic Naţional al PNL va valida listele pentru Camera Deputaţilor şi Senat. „Teoretic, listele mai pot suferi modificări”, a spus deputatul liberal într-o conferinţă de presă. Carmen Hărău deschide lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, iar Lucian Heiuş cea pentru Camera Deputaţilor. [slideshow_deploy id=’19869′]
Apa Serv organizează concurs pentru postul de Expert Achiziții Publice
SC APA SERV VALEA JIULUI SA Petroşani, cu sediul în Petroşani, Str. Cuza Vodă , nr.23, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe durată nedeterminată ( cu perioadă de probă de 90 de zile calendaristice) a postului de Expert achiziţii publice cod COR 214946, studii superioare, în cadrul Serviciului Aprovizionare şi Achiziţii Publice. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de înscriere la serviciul Resurse Umane Salarizare din cadrul SC APA SERV VALEA JIULUI SA Petroşani, până pe data de 14.10.2016 (inclusiv), ora 11 00 . InformatiiCItește mai departe
Municipalitatea Petroșani cere CEH-ului să înceapă furnizarea de agent termic
Cererea societății de termoficare din Petroșani, subordonată administrației locale, vine ca urmare a faptului că în ultimele trei zile s-au într-unit condițiile pentru începerea furnizării căldurii către abonați. Termoficare Petroșani încă are circa 2000 de abonați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice, dar sunt și o serie de instituții publice subordonate Primăriei Petroani. În schimb, majoritatea unităților școlare au fost utilate cu centrale proprii pe gaz metan, în acest fel existând certitudinea că mii de elevi nu vor îngheța în sălile de curs cum s-a întâmplat în ultimiiCItește mai departe
Pompierii hunedoreni, mobilizați pentru intervenții
Militarii aflați în tură liberă au fost înștiințați că ar putea fi chemați în caz de nevoie, după ce Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus asigurarea rezervei de personal și activarea, la nevoie, a grupelor operative în contextul în care sunt prognozate ninsori moderate și intensificări ale vântului în zonele montane din opt județe ale țării. Astfel, în această perioadă, peste 1.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină cu peste 200 de mijloace tehnice în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele unde s-ar puteaCItește mai departe
Hunedoara. Sfidare din partea consilierilor PNL care nu s-au prezentat la ședința de îndată a Consiliului Local
Pentru o corectă informare a cetățenilor municipiului Hunedoara, facem următoarele precizări referitoare la ședința de îndată, care a avut loc astăzi, 06.10.2016, de la ora 14:00, în cadrul Consiliului Local Hunedoara. Cinci proiecte de hotărâri, aflate pentru a doua oară pe ordinea de zi a Consiliului Local Hunedoara, nu au putut fi adoptate din lipsă de cvorum. Consilierii locali din partea PNL au lipsit de la ședință, iar din această cauză au fost blocate hotărâri importante pentru comunitățile din Hunedoara, Peștișu Mare și Groș. Acest lucru se întâmplă pentru aCItește mai departe
Tomac: PMP va face 15 la sută la alegerile generale
Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a fost prezent joi la Deva, alături de colegii de partid din judeţul Hunedoara. Deşi se aştepta ca senatorul Haralambie Vochiţoiu să anunţe listele de candidaţi PMP pentru Parlament, asta nu s-a întâmplat. Tomac a declarat la Deva că partidul său este cotat cu un scor electoral de 9 la sută, şi că nu este problemă ca PMP să nu atingă pragul electoral la alegerile din 11 decembrie. „Avem electoratul nostru. Suntem convinşi că avem o şansă mare să obţinem un procentCItește mai departe
În Deva s-a pornit furnizarea agentului termic
Şeful Serviciului de Termoficare de la Termocentrala Mintia a declarat că de joi s-a început furnizarea agentului termic în municipiul Deva. Claudiu Simionescu spune că asta s-a întâmplat pentru că temperaturile au scăzut sub 10 grade Celsius, mai multe zile la rând. În municipiul Deva mai sunt racordate la reţeaua de termoficare aproximativ 5.000 de apartamente. [slideshow_deploy id=’17636′]
Apa Prod anunță sistări de apă, vineri, 7 octombrie în Deva și Hunedoara
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 07.10.2016, între orele 08:00 – 17:00, pe strada Bulevardul Decebal blocurile: B, C, D, I, K. si strada Nicolae Iorga (blocul Prezident) pentru cuplare tronson nou la PT 6. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 07.10.2016 între orele 08:00 – 15:00 pe strada G. Coșbuc pentru reparații branșament pe str. G.Coșbuc nr.2 Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Hunedoara, în data de 07.10.2016 între orele 08:00 – 15:00 pe străzile: Cantacuzino, Stejarilor,CItește mai departe
Lupeni: Prins de jandarmi la furat de lemne
În data de 5 octombrie, a.c pe timpul executării misiunii de menţinere a ordinii publice, patrula din cadrul Postului Jandarmi Montan Straja aflându-se în dispozitivul de control al transportului de material lemnos din municipiul Lupeni s-a sesizat cu privire la un transport de material lemnos într-un atelaj hipo, condus de către un bărbat. Persoana interceptată a fost identificată ca fiind S.F.P domiciliat în municipiul Lupeni. În urma solicitării facute de către patrula de jandarmi,la faţa locului a sosit şi un agent din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni care i-a solicitatCItește mai departe
UPDATE. Crimă la Petrila
Daniel Petru BOLOG UPDATE – CRIMĂ URMATĂ DE SUICID LA PETRILA Agresorul, în cauză soțul, după ce și-a înjunghiat soția a vrut să o omoare și pe fiica lor, proaspăt căsătorită, dar aceasta s-a refugiat în baie. Apoi și-a aplicat și lui câteva lovituri de cuțit, decesul lui survenind la Spitalul de Urgență din Petroșani. Ironia sorții face ca ginerele acestuia, angajat al serviciului SMURD, să vină la fața locului și să constate odiosul eveniment, fiind de servici în acel moment. După această tragedie mai rămâne orfan și un băiatCItește mai departe
Pleșcan, condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare
Tânărul din Petroșani a fost de judecători pentru că a condus pe drumurile publice un autoturism fără a avea drept, dosarul său fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Daniel Ovidiu Pleșcan a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare, însă cu sporul aădugat de instanța de judecată, tânărul a ajuns la o sentinţă de 10 luni şi 20 de zile închisoare. Pedeapsa i-a fost suspendată însă, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe oCItește mai departe
Târgul de bunătăți românești, ajunge în acest weekend și în Hunedoara
Seria de târguri dedicată producătorilor români ajunge în acest sfârșit de săptămână și în Hunedoara, în parcarea magazinului Kaufland din strada Avram Iancu nr 9A. Primul „Târg de bunătăti românești” organizat de Kaufland în Hunedoara va fi deschis vizitatorilor de vineri până duminică (7 – 9 octombrie) între orele 09:00-19:00. Târgul propune vizitatorilor o gamă variată de produse și preparate tradiționale de la producători, fermieri și artizani locali. Târgul face parte din inițiativa Kaufland România de a sprijini producătorii autohtoni, din dorința de a aduce produsele acestora mai aproape deCItește mai departe
Geoparcul Hațeg, studiu de caz în cadrul celei de a opta Conferințe a Asociației Femeilor Africane din domeniul Geoștiințelor
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO, administrat de Universitatea din București a fost subiectul unui workshop aplicat în cadrul celei de a opta Conferințe a Asociației Femeilor Africane din domeniul Geoștiințelor. 40 dintre participanții la conferință, dintre care 15 reprezentanți din mai multe țări africane, au avut posibilitatea să înțeleagă mai bine noțiunile legate de Geoparc și ce înseamnă aplicarea în teren a elementelor de interpretare a patrimoniului geologic din punct de vedere natural și cultural. Workshop-ul a fost coordonat de dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului și s-aCItește mai departe
„ARTmonia lemnului” se dezvăluie publicului, vineri, sediul Asociației Armonia Resource Center din Lupeni
Un grup de 30 de tineri voluntari dornici să înveţe despre arta prelucrării lemnului au participant, la finalul lunii august, la atelierele „ARTmonia lemnului”. Rezultatele muncii lor s-au dovedit a fi unele absolut inedite, motiv pentru care organizatorii taberei – Asociația Armonia Resource Center din Lupeni și-au propus să organizeze o expoziție pemtru ca şi alţi cetăţeni să se bucure de mobilierul de grădină construit de aceşti voluntari pasonați. Din acest motiv a fost organizată expoziția ”RecreART”, al cărei vernisaj este programat să aibă loc vineri, 7 octombrie, de la ora 17:00, laCItește mai departe
Dascălii din Vulcan au fost oaspeții Administrației Locale, de Ziua Educatorului
Câteva sute de dascăli din municipiul Vulcan au răspuns invitației lansate de autoritățile publice locale din municipiul Vulcan și au participat, ieri, la petrecerea organizată în cinstea Zilei Mondiale a Educatorului. Aceștia au fost întâmpinați de primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, dar și de numeroși consilieri locali și funcționari publici ai admiistrației de la Vulcan. ”Familia de educatori, învățători, profesori din Vulcan reușește să poarte fiecare generație de copii, de elevi, de tineri, pe drumul cunoașterii, cu rezultate remarcabile. Pentru acest motiv și pentru tot ceea ce doamnele și domnii educatoriCItește mai departe
La Apa Serv, problemele semnalate de cetățeni se discută nu din birou, ci pe teren
De ceva vreme încoace, modul de acțiune în abordarea problemelor semnalate de cetățenii abonați la rețeaua publică de apă și canalizare din Valea Jiului de către responsabilii operatorului regional al acestor servicii de utilitte publică s-a schimbat radical în bine. Practic, după cum avea să ne precizeze directorul general al Apa Serv, Costel Avram, nici o problemă semnalată de oameni, fie în mod direct, fie prin serviciul de relații cu publicul, fie la secțiile din cele 6 localități ale Văii Jiului, fie în programul de audiențe, fie chiar pe rețeleleCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 6 octombrie în Deva
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 06.10.2016, între orele 09:00 – 16:00, pe strada Ștefan cel Mare pentru montare branșament str. Ștefan cel Mare. Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 06.10.2016, între orele 09:30 – 13:00, pe strada M. Klein blocurile M, N, L, J, K, D pentru remediere avarie rețea bl K sc. D. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
Laszlo Domokoș: “Am decis că trebuie să fac un pas în plus”
Laszlo Domokoş, preşedintele Sindicatului Huila, şi Daniel Mureşan, fostul comandant al Poliţiei oraşului Uricani, au devenit membrii ai Partidului Naţional Liberal. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat preşedintele interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, Tiberiu Iacob Ridzi, preşedintele PNL Petroşani şi Adrian David, candidatul PNL pentru Senatul României. Liberalii susţin că venirea noilor membri aduce un plus de valoare partidului. Laszlo Domokoş îşi motivează decizia de a se înregimenta politic. Acesta susţine că doar cu ajutor politic se mai pot rezolva uneleCItește mai departe
Negocierile pe tema construirii la Deva a unei centrale care să asigure apa caldă şi căldura pentru populaţie continuă
Marţi şi miercuri, primarul Mircia Muntean şi viceprimarul Cosmin Răzvan Mareş au purtat discuţii cu doi dintre reprezentanţii investitorului german care deţine Centrala cu cogenerare din municipiul Făgăraş. „Reprezentanţii Gas Energy Ecotherm S.A. Braşov s-au aflat la Deva timp de două zile. Au avut întâlniri inclusiv cu reprezentanţii CEH – Sucursala Electrocentrale Deva şi, de asemenea, au văzut zona propusă de municipalitate pentru amplasarea centralei. Şi la Deva există posibilitatea implementării unei investiţii asemănătoare celei din Făgăraş. În două săptămâni, investitorul german va prezenta Primăriei Municipiului Deva o soluţie tehnico-economicăCItește mai departe
Hunedoreanul Siegfried Mureșan, reprezentant al Parlamentului European la Reuniunea anuală FMI – Banca Mondială
Deputatul european Siegfried Mureșan va reprezenta Parlamentul European (PE), ca membru al delegației Comisiei pentru afaceri economice și monetare din PE, la Reuniunea anuală Fondul Monetar Internațional (FMI) – Banca Mondială, care se va desfășura în perioada 6 – 9 octombrie 2016 la Washington DC, Statele Unite ale Americii. Din delegație mai fac parte președintele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, Roberto Gualtieri (Italia), vicepreședintele Comisiei, Pablo Zalba Bidegain (Spania), președintele Comisiei de anchetă „Panama Papers”, Werner Langen (Germania), și membrii Comisiei pentru afaceri economice și monetare Pervenche Berès (Franța),CItește mai departe
Cristian Resmeriță sfaturi pentru parlamentari
Cristian Resmeriţă, actualul primar al municipiului Lupeni, a fost deputat două mandate. Opt ani i-a petrecut la Bucureşti iniţiind legi. Acum, după ce a ajuns primar, Cristian Resmeriţă recunoaşte că mai există unele neajunsuri legislative care îngreunează activitatea administrativă. “Eu cred că este foarte bine ca un om să parcurgă mai multe etape în devenirea lui ulterioară. Pe mine m-a ajutat foarte mult în momentul în care am venit la Lupeni, faptul că am fost consilier local în 2004-2008, faptul că am lucrat la Bucureşti în legislativ 8 ani deCItește mai departe
CEH încă important pentru sistemul energetic național
Complexul Energetic Hunedoara este vital pentru sistemul energetic naţional. Societatea hunedoreană contribuie la rezerva terţiară lentă cu 460 hMW/h din cei 700. Adică mai bine de jumătate din necesarul RTL este asigurat de CEH. “În perioada anotimpului friguros, în special în lunile ianuarie şi februarie, sunt posibile apariţii de fenomene meteorologice care pot periclita funcţionarea normală a SEN (temperaturi medii zilnice negative, sub –50C mai multe zile consecutiv, hidraulicitate scazută, etc.). În aceste condiții, pentru a preveni o situaţie critică în funcţionarea sigură şi stabilă a SEN și pentru aCItește mai departe
Sprijin pentru Valea Jiului
Consilierul premierului Dacian Cioloş a anunţat că a fost semnat ordinul prin care se aprobă înfiinţarea unităţii guvernamentale de asistenţă tehnică pentru Valea Jiului. Ionel Danca este cel care va coordona acest proiect. “Seful Cancelariei PM, Paul Gheorghiu a semnat Ordinul de infiintare a Unitatii Guvernamentale de Asistenta Tehnica (UGAT) pentru zonele de interventie Valea Jiului, Rosia Montana – Apuseni si Moldova (Vaslui – Iasi), care va fi coordonata de subsemnatul:), in calitate de consilier de stat al Premierului Dacian Ciolos. Dupa aprobarea Memorandumului care instituie acest mecanism de sprijinCItește mai departe
CJH așteaptă finalizarea licitației pentru drumul spre Parâng
Consiliul Judeţean Hunedoara, administratorul drumului spre Parâng, aşteaptă finalizarea licitaţiei pentru a încheia contractul pentru modernizarea carosabilului. Oficialii Consiliului Judeţean susţin că totul depinde de procedura de licitaţie şi de eventualele contestaţii. În cazul în care vor exista contestatari, contractul va fi semnat, cel mai probabil anul viitor. “Orice licitaţie depinde de cei care ofertează şi mai ales dacă, după ce s-a adjudecat contestaţia sunt contestaţii. Teoretic ar putea ca în acest an să se încheie contractul, dar este la fel de posibil dacă sunt contestaţii acest lucru să nuCItește mai departe