Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Lupeni, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Bărbăteni din Lupeni, și va aduce pe scena Palatului Cultural Minerul, patru povestitori , trei din străinătate şi un român, care îi vor învăţa pe spectatori (părinți și bunici) cum să ofere o educaţie sănătoasă copiilor cu ajutorul poveştilor. ”Festivalul internaţional „Cuvânt de înţelepciune” a început la sfârşitul lunii septembrie la Arad. El se va desfăşura pe parcursul a două zile și în municipiul Lupeni. Într-o primă parte a evenimentului, povestitorii se vor deplasa la şcolile din această localitate, unde se vor adresa copiilor urmând ca marţi seara, la sala Palatului Cultural Minerul, să se adreseze adulților, pentru a-i ânvăța cum să utilizeze, în joaca cu copiii și nepoții, poveștile. Cu ajutorul unor poveşti cu tâlc, captivante şi amuzante dar bazate pe principii morale, se poate da o educație corectă tinerei geneații. Mulţumim şi pe această cale domnului primar Cristian Resmeriţă, cu care am avut o bună colaborare şi la care am găsit întotdeauna sprijin în activitatea noastră ca biserică şi atunci când era deputat, dar şi acum ca primar. După Lupeni, festivalul nostru va merge la Cluj şi Bucureşti”, a declarat părintele Cristian, organizatorul acestui inedit eveniment cultural.
Festivalul internaţional de poveşti „Cuvânt de înţelepciune”, la Lupeni – Capitala culturală a Văii Jiului
Proiectul „Lupeni – Capitală culturală a judeţului Hunedoara” inițiat de primarul Cristian Resmeriţă, odată cu refuncționalizarea palatului Cultural Minerul, continuă. Săptămâna viitoare, mai exact marți, 11 octombrie, aici este programat un nou eveniment culturl de excepție, respectiv prima ediție a Festivalului internaţional de poveşti „Cuvânt de înţelepciune”.
Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă explică faptul că acest nou eveniment cultural este parte a proiectului său de suflet, intitulat ”Lupeni – Capitala Culturală a județului Hunedoara”. ”Mă voi ţine de promisiunea făcută şi voi aduce pe scena Palatului Cultural Minerul spectacole de mare valoare, pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele, astfel încât Lupeniul să devină în scurt timp o adevărată Capitală culturală a judeţului nostru. Și acest specatcol pe care-l punem în scenă împreună cu Biserica ortodoxă, vine să completeze seria spectacolelor de mare valoare care au avut loc deja pe scena Palatului. De data aceasta, cu ajutorul bisericii, prin cuvinte de înţelepciune îmbrăcate în frumoase povești pentru copii și adulți, venim în sprijinul părinţilor în educarea copiilor , pentru ca aceştia din urmă să înveţe care sunt adevăratele valori morale în societate și, în general, în viață”, a declarat Cristian Resmeriță.
În urmă cu doar câteva zile, primarul Cristian Resmeriţă făcea cunoscut faptul că unul din proiectele sale de suflet, este punerea în valoare a Palatului Cultural Minerul şi transformarea municipiului Lupeni, în Capitala culturală a judeţului. Iată că edilul dă curs acestui proiect şi, la puţin timp după spectacolul de mare succes organizat cu ocazia Zilei internaţionale a vârstnicilor, care a adus bucurie în peste 1400 de suflete alte câteva sute de oameni, mici și mari, din municipiul Lupeni se vor bucura de o nouă reprezentație culturală de excepție.
« Avertisment al salvamontiștilor (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Magistrații care comit erori să fie excluşi din magistratură! O lege care poate pune ordine în justiție! »