Mobilizare la ISU Hunedoara

Pompierii hunedoreni sunt pregătiți să intervină în caz de nevoie, după ce meteorologii au transmis o avertizare de vreme rea care se va resimți și pe teritoriul județului Hunedoara.

105

Conform ISU Hunedoara, avertizarea ”Cod Galben” intră în vigoare de la ora 15 și este valabilă până joi la ora 10. Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localitățile aflate sub incidența fenomenelor prognozate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate monitorizarea zonelor de competență și adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.

Totodată, au fost pregătite pentru intervenție autospeciale și motopompe de mare capacitate destinate evacuării apei din gospodăriile inundate.

Echipe mixte formate din pompieri și reprezentanți ai autorităților locale vor executa misiuni de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate de inundații, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluția debitelor și a nivelurilor cursurilor de apă.

Daca situația din teren o va impune, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene vor activa grupele operative şi vor suplimenta personalul necesar intervenției, inclusiv prin dislocarea imediată în zonele de risc, a unor detașamente de pompieri care să participe la evacuarea populaţiei și înlăturarea eventualelor efecte negative. ”Evoluţia fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă completarea forțelor și tehnicii de intervenție la inundații de la alte inspectorate care nu se află sub incidența avertizărilor de vreme rea. Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum și parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilele pagube generate de vântul puternic”, a declarat, Cătălin Chirca, purtător de cuvânt IGSU.

[slideshow_deploy id=’13837′]