Toți membrii PMP Petrila au demisionat

Toată organizația PMP de la Petrila și-a dat demisia. 170 de persoane au ales să plece, pe fondul unor nemulțumiri. Cei de la Petrila sunt nemulțumiți de faptul că au aflat din presă despre candidaturile depuse la formațiunea politică.

pmp-petrila

„În calitate de președinte al Organizației Locale a PMP Petrila și Președinte al Organizației de Tineret PMP Hunedoara, vă aduc la cunoștință că, din cauza problemelor diverse, cum ar fi neconvocarea la ședințele CEJ, a informațiilor vehiculate despre posibili candidați la alegerile parlamentare, pe care le aflăm din presă, dar și din cauza felului în care se vorbește cu noi la ședințe, odată cu venirea domnului Haralambie Vochițoiu ( cel care a semnat Denunțul împotriva lui Traian Băsescu), nu mai doresc să fiu membru al acestei organizații, fapt pentru care eu, împreună cu cei 170 de membri ne dăm demisiile”, se arată în comunicatul remis presei de către organizația PMP Petrila.

[slideshow_deploy id=’19661′]

 



« (Știre anterioară)