“Cumințenia Pământului“ va fi achiziționată de către stat și expusă într-un muzeu din București

Opera “Cumințenia Pământului“, bun cultural de patrimoniu clasat în categoria valorică tezaurul patrimoniului cultural național mobil, va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice, după ce Guvernul a luat măsurile legislative pentru asigurarea resurselor financiare necesare.

brancusi-cumintenia

Printr-o Ordonanță de urgență adoptată astăzi, Executivul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuși și suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. “Cumințenia Pământului” va fi achiziționată și va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul dintre muzeele bucureștene.

În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie, din care peste 800.000 euro au fost colectați în ultimele două luni și jumătate.

De asemenea, prin Ordonanța de urgență au fost stabilite măsurile necesare pentru perioada tranzitorie după ce campania de subscripție publică s-a încheiat în 30 septembrie. Astfel, sumele donate până la această dată dar nevirate, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.

Totodată, având în vedere coeziunea socială creată în jurul operei “Cumințenia Pământului“, Guvernul a decis constituirea Fondului Brâncuși, din resursele căruia vor putea fi achiziționate opere de artă contemporană și opere aparținând categoriei tezaurului patrimoniului cultural național.

Fondul Brâncuși încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat.

Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar veniturile vor proveni din:

Ø  donații și alte liberalități

Ø  sponsorizări

Ø  bugetul de stat – În completarea surselor de finanțare a Fondului, Ministerul Culturii poate aloca Administrației Fondului Cultural Național, prin transfer, subvenție de la bugetul de stat.

Administrația Fondului Cultural Național va anunța public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donație, sponsorizare și va comunica public aceste informații, pe pagina proprie de internet, pe pagina Ministerului Culturii, precum şi pe alte căi mediatice.

Achiziționarea operelor de artă și a bunurilor din Fondul Brâncuși se va face pe baza selecţiei unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii şi alcătuite din 7 membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale.

Instituțiile care vor asigura administrarea operelor de artă achiziționate din Fondul Brâncuși vor organiza expunerea lor publică.

În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență, Ministerul Culturii va explicita, prin Hotărâre de Guvern, normele metodologice de aplicare ale acestor prevederi. De asemenea, legislația va fi modificată astfel încât AFCN să-și poată exercita dreptul de preempțiune pentru obiectele de tezaur scoase la vânzare.

Rolul inițierii Fondului Brâncuși este consolidarea coeziunii sociale, a identității naționale, prin raportarea la valorile culturale. Scopul principal al constituirii acestui fond este protejarea patrimoniului cultural existent ca resursă neregenerabilăși completarea lui, precum și susţinerea şi promovarea accesului la cultură şi participare la viaţa culturală ca drepturi fundamentale ale tuturor cetăţenilor.

[slideshow_deploy id=’19661′]