Vineri pornește căldura la Universitatea Petroșani
Sălile de curs ale Universității Petroșani sunt precum peșterile. Din cauza nefurnizării agentului termic, studenții îngheață în săli. Oficialii Universităţii Petroşani spun că de vineri vor începe probele la sistemul alternativ de furnizare a agentului termic.
„Nu am dat încă drumul la căldură în sălile de curs. La cămine studenţi au căldură, au toate condiţiile. Am rezolvat, cu studenţii, câteva probleme ale bucătăriilor de la capătul culoarelor. În ceea ce priveşte spaţiile de învăţământ vineri vom da drumul la agentul termic, urmând ca săptămâna viitoare să demarăm acets proces şi în corpul D”, a declarat Radu Sorin, rectorul Universităţii Petroşani.
Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior susţin că aşteaptă ca Serviciul de Termoficare din Petroşani să înceapă furnizarea agentului termic, însă până atunci clădirile vor fi încălzite de centralele pe gaz.
“Este încălzire pe gaz, deocamdată, aşteptăm decizia de a demara termoficarea, iar în perioada în care nu avem activităţi vom merge pe gaz, pentru că în sistem de avarie, am făcut calculele pentru a vedea cum este mai ieftin”, a mai subliniat sursa citată.
Anul acesta, cantina Universităţii Petroşani a fost racordată la reţeaua de alimentare cu gaz metan, iar conducerea are în plan încă două corpuri ale instituţiei.
“Am făcut şi în acest an eforturi şi am racordat cantina la gaz, mai avem de racordat la gaz biblioteca şi laboratoarele de la sala de sport. Pentru racordarea cantinei la gaz a fost de 200.000 de lei”, a conchis Radu Sorin, rectorul Universităţii Petroşani.
[slideshow_deploy id=’13835′]