1 Iunie, declarată zi liberă
Ziua Copilului va fi zi nelucrătoare, după ce Camera Deputaților a adoptat, în calitate de Cameră decizională, un proiect de lege în acest sens.
Guvernul Cioloș a susținut adoptarea proiectului de lege. Pentru intrarea în vigoare este nevoie de promulgare de către președintele Klaus Iohannis.
În expunerea de motive, inițiatorii au invocat mai multe motive, printre care timpul puțin pe care părinții ajung să-l petreacă alături de copii. „Într-un sondaj realizat de Gallup în ianuarie 2010, aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie 1 oră / zi dintr-o săptămână împreună cu părinții. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii și părinții comunică foarte puțin și interacționează la un nivel superficial”, se arată în expunerea de motive a proiectul de lege.
De asemenea, inițiatorii au trecut în revistă opiniile unor specialiști pentru a arăta că sunt pasibili de tulburări comportamentale copiii care nu petrec destul timp de calitate cu părinții. Nu în ultimul rând, aleșii au apelat la argumentul potrivit căruia România se află pe ultimele poziții în UE în ceea ce privește numărul zilele libere acordate angajaților.
Depus în iunie 2016 în Parlament, proiectul de modificare a Codului Muncii în sensul introducerii zilei de 1 Iunie pe lista sărbătorilor legale a fost adoptat de Senat pe 13 septembrie, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
[slideshow_deploy id=’19661′]