Parlamentul a decis ca tichetul de masă să fie majorat până la 15 lei

În ședința de plen a Camerei Deputaților a fost votată o propunere importantă pentru românii angajați săptămâna aceasta. Am majorat tichetele de masă la 15 lei în urma amendamentului pe care l-am depus în Parlament. E important pentru mine să fie un pic mai bine pe acolo pe unde trec.

tichet-de-masa

Rațiunea amendamentului meu la Proiectul de Lege nr. 314 din 2016 pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, constă în majorarea valorii nominale a tichetului de masă, la 15 lei, față de 9,57 lei cât este în prezent, ca un sistem opțional al angajatorilor de bonificare extra-salarială a sătmărenilor care să acopere costurile cu masa de prânz.

Potrivit datelor oficiale, 4 din 10 români trăiesc în risc de sărăcie sau de sărăcie extremă. Îngrijorător este că 3 din 10 salariați în sectorul privat din Romania lucrează cu salariul minim pe economie. E vorba de 1,13 milioane de angajați. Aceștia sunt principalii potențiali beneficiari, alături de ceilalți salariați pe care angajatorul optează să-i stimuleze prin oferirea de tichete de masă.

Valoarea majorată a tichetului de masă, la 15 lei, reprezintă echivalentul real al unei mese calde de prânz pentru un angajat, respectiv 0,52% din salariul mediu brut pe economie. Era necesară această majorare, ținând cont și de faptul că alimentele au deja prețuri europene în România, dar salariile și nivelul tichetelor de masă sunt printre cele mai mici din UE. În Spania, cu un tichet de masă se cumpără 12 litri de lapte, iar în România abia cumpăram doi litri de lapte înainte de majorare. Fără hrană sănătoasă nu avem angajați sănătoși și nici productivitate la locul de muncă.

Tichetul de masă majorat la 15 lei este scutit de plata contribuțiilor de asigurări sociale și va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare după promulgarea legii de către Președinte și publicarea ei în Monitorul Oficial.
stiripesurse.ro
[slideshow_deploy id=’19661′]