Salonul Hunedorean al Cărții și-a deschis astăzi porțile la Deva

salon1În fiecare toamnă, la mijloc de octombrie, Deva devine o adevărată Cetate a lecturii pe toată durata desfășurării Salonului Hunedorean al Cărții, salon organizat an de an de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

În acest an, în perioada 19-22 octombrie 2016, va avea loc cea de-a XVII-a ediție a acestei tradiționale manifestări culturale de mare amploare și cu mare impact la publicul iubitor de carte. Timp de patru zile, între orele 1000 și 2000, în eleganta Salle d’Or din incinta Deva Mall, etajul trei, vor fi găzduite standurile celor peste 100 de edituri din țară și din județ, dar și din străinătate, care au răspuns invitației de a veni la Deva cu oferta editorială de ultimă oră.

Din țară, sunt prezente următoarele edituri:

– Aeternitas din Alba Iulia;

– Adevăr Divin și Okian din Brașov;

– Torent Press din Brăila;

– Academia Română-Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Act și Politon, Alias Publishing, All, Antet, Art, Asociația Macedonenilor din România, Astro, Atman, BusinessTech, Cartea Actuală 3C, Cartex, Casa Radio, Compania Dan Puric, Corint, Corint Junior, Crime Scene Press, Cununi de stele, Curtea Veche Publishing, Daksha, Dharana, Didactic Publishing House, Editura Didactică și Pedagogică, Editura Medicală, Editura Național, Editura Universitară, Editura Viața Medicală Românească, Eikon, E-Media, Firul Ariadnei, Flamingo, For You, GBV România, Girasol, Herald, Humanitas, Leda, Lider International, Litera, Livingstone, Lux Sublima, Macmillan, MM Publications, MMS Publishing, Nemira, Nicol, Niculescu, Noi Media Print, One Book, Orfeu, Orizonturi, Paideia, Pescăruș, Prestige, Prior Media Group, Prut, Ram, Rao, Saeculum IO, Semne-Artemis, Shik, Sigma, Sophia, Tempus, Trei, Tritonic, Triumf, Univers, Univers Enciclopedic Gold, Vivaldi, Vremea – toate din București;

– Argonaut, Byton Music, C.A. Publishing, Limes, Mega, Myrobiblion, Risoprint, Școala Ardeleană din Cluj-Napoca;

– Polirom din Iași;

– Carminis, Diana, Nomina, Nominatrix din Pitești;

– Tim din Reșița;

– Karpaty Music din Sibiu;

– Cetatea de Scaun din Târgoviște;

– Excelsior Art din Timișoara.

Din străinătate este prezentă Editura Poètes à vos plumes, cu sediul la Paris.

salon2

Editurile hunedorene, ca de obicei, sunt prezente şi organizează lansările unor scriitori consacraţi, dar oferă și debuturi editoriale. Întâlnim următoarele edituri din județ: Accent Media, Călăuza v.b., Cetate, Danimar, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Emia, Gligor Hașa, Karina, Paula, Setras, Vultur ZM din Deva;  Confluențe din Petrila;  Tehno-Art din Petroșani;  Traian Dorz din Simeria.

Programul Salonului va fi foarte bogat, în fiecare zi fiind organizate lansări de carte și întâlniri cu personalități de marcă ale culturii.

Standurile de carte prezente la Salon oferă iubitorilor de lectură o paletă editorială extrem de bogată: romane şi volume de poezie, cărţi de artă şi călătorii, memorii şi cărţi de istorie, studii etnografice şi cărţi de spiritualitate, manuale şi culegeri pentru toate nivelele de învăţământ, dicţionare diverse şi enciclopedii. Ca de obicei, și la acest Salon, toate categoriile de vârstă și ocupaționale pot găsi cărţile pe care și le doresc, la prețuri accesibile.

”Salonul Hunedorean al Cărții a reprezentat de fiecare dată pentru Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva un prilej special de întâlnire cu prietenii cărții, tot mai numeroși și mai interesați de actul de cultură. De asemenea, suntem foarte bucuroși pentru faptul că un număr atât de mare de edituri au venit la Deva, ceea ce este o dovadă a aprecierii de care se bucură Biblioteca Județeană, organizatoarea acestui important eveniment cultural. Este cel mare salon de carte organizat de Biblioteca Județeană până la ora actuală”, spune Ioan Sabastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.

În deschiderea Salonului Hunedorean al Cărții, cei prezenți au fost martorii unui moment emoționant și important în viața Bibliotecii: lansarea volumului aniversar Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, 65 de file de viață.

salon3Ioan Sebastianb Bara apreciază, de asemeena, că această ediție a Salonului este, pentru Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, un prilej de bucurie în plus. În acest an, biblioteca noastră împlinește 65 de ani de existență. Sigur, nu are vârsta unor venerabile biblioteci din România, biblioteci vechi de peste un secol și jumătate. Cu toate acestea, biblioteca noastră a reușit să devină o instituție de referință printre bibliotecile publice românești. Cu prilejul aniversării noastre, Biblioteca Județeană a alcătuit, prin truda unor bibliotecari din mai multe generații, un volum special care prezintă istoricul bibliotecii, activitatea ei de-a lungul anilor în cadrul serviciilor, reflectă legăturile dintre bibliotecă și comunitatea locală și, nu în ultimul rând, cuprinde cuvinte calde de apreciere și recunoștință din partea unor prieteni dragi. Volumul Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, 65 de file de viață a fost realizat cu profesionalism și entuziasm de către un colectiv de autori legați de bibliotecă prin profesie, prin vocație, prin afecțiune. Suntem bucuroși că putem oferi cititorilor o veritabilă monografie a bibliotecii, prima lucrare de acest gen alcătuită de bibliotecă, o cronică vie a vieții acesteia în cei 65 de ani de existență. Au fost ani buni, au fost și ani dificili, au fost perioade grele, apăsătoare, dar biblioteca a reușit întotdeauna să fie o instituție îndrăgită, o instituție în care cultul pentru carte îi era propriu fiecărui bibliotecar, o instituție care a strălucit întotdeauna ca un far și a răspândit lumina culturii în comunitate. De aceea, suntem bucuroși și mândri că am reușit să dăruim concetățenilor noștri această carte care închide între copertele sale viața unui așezământ de cultură pe care îl iubim și îl respectăm: Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

dscn0698Printre oaspeții acestei ediții a Salonului se vor remarca artistul, muzicianul și poetul Nicu Alifantis care, cu acest prilej, își va lansa noul CD „Madame Mon Amour” și volumul „FaceCarte”, medicul nutriționist Mihaela Bilic, care va prezenta volumul „ABC de nutriție”, dar și scriitoarea Adina Rosetti, care va lansa cartea pentru copii intitulată „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?… și alte 10 întrebări fantastice”.

Și în acest an, Salonul Hunedorean al Cărții va fi un eveniment de un înalt nivel, organizat cu mult entuziasm de către Biblioteca Județeană, un eveniment cultural care aduce an de an tot mai mulți vizitatori, adevărați iubitori ai cărții”, a mai declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

[slideshow_deploy id=’24093′]