Pentru că, la începutul lunii noiembrie, mandatul actualului șef al Departamentului Economic-Financiar al Apa Serv Valea Jiului, ec. Mariana Matrica încetează odată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare ale acesteia, operatorul regional de apă și canalizare din Valea Jiului a demarat procedura concusului de selecție pentru desemnarea viitorului deținător al acestei funcții.
Potrivit directorului general al ASVJ, Costel Avram, procedura a fost organizată în conformitate cu OUG 119/2011 privind guvernanța corporatistă, vacantarea acestui post fiind adusă la cunoștință prin toate mijloace de publicitate posibile. Avram spune că până la data scandentă, au fost depuse 3 candidaturi pentru acest post, iar în urma procedurii de selecție efectuate de reprezentanții delegați de Consiliul de administrație a fost selectat în vederea numirii în funcția e șef al Departamentului Economic al Apa Serv, doamna ec. Roxana Benke.
”Vreau să vă spun că, încă o dată, s-a dovedit că singurul criteriu care contează în promovarea pe funcții de conducere la Apa Serv este criteriul competenței profesionale. Am fost acuzat ba că voi da acest post celor de la PNL, ba că-l solicită cei de la PSD. Vreau să vă spun că pentru acest post s-au înscris, alături de doamna Benke – cea care ocupă în prezent funcția de șef Serviciu Financiar al Apa Serv, doamnele Alina Cârstoiu (fostă la PNL) și doamna Margareta Burduf (care e de la PSD). Oricare dintre acestea putea să câștige. Dar vreau să vă spun și că, dacă Apa Serv este astăzi acolo unde este, fiind o societate pe profit, cu rezultate excepționale, acest lucru este și pentru că am reușit să feresc această firmă de ingerințele politicului în actul managerial. A fost selectată pentru funcția de șef al Departanentului Economic, doamna Benke Roxana, un profesionist cu vechime în firma noastră și, la fel ca și mine, un tehnocrat fără carnet de partid”, spune Costel Avram.
Pe de altă parte, directorul general al Apa Serv spune că regretă plecarea doamnei Mariana Matrica, despre care spune că este un profesionist pe care și l-ar dori orice firmă. ”A fost o adevărată onoare să lucrez cu un profesionist de calibrul doamnei Matrica și-i mulțumesc pentru tot ceea ce făcut la această firmă, ale cărei rezultate financiar-contabile de astăzi i se datorează în bună parte și dumneaei. Sigur că am trecut împreună cu dânsa și prin momente bune, și prin momente tensionate, dar într-un final am reușit să aducem Apa Serv în rândul celor mai apreciate firme de stat din România, motiv pentru care-i mulțumesc și public pentru întreaga ei activitate la Apa Serv”, a spus Costel Avram.
Noul șef al Departamentului Economic al Apa Serv, Roxana Benke urmează să fie numită în funcție după decizia Consiliului de Adminstrație care se va întruni la finalul acestei luni. Mandatul său va fi însă numai de un an, respectiv până la data de 1 decembrie 2017 când, de altfel, încetează mandatul întregului Consiliu de Administrașie, inclusiv al directorului general.
Roxana Benke spune că activează în cadrul serviciului financiar al operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului încă din anul 2001. ”Este o mare onoare pentru mine să fac parte din staff-ul de conducere al acestei firme. Îmi doresc ca, la finalul contractului de mandat, să fiu în primul rând eu însămi mulțumită de activitate și să pot spune că am realizat cât mai mult din ceea ce îmi propun, astfel încât și ceilalți colegi să poată fi convinși că am meritat această onorantă și responsabilă funcție. În altă ordine de idei, vreau să-i mulțumesc doamnei Mariana Matrica pentru felul în care, în toți acești ani, m-a format profesional și sper să nu-i dezmăgesc așteptările, iar domnului director îi promit că mă voi implica în buna desfășurare a activității economice a firmei, astfel încât să menținem ridicată ștacheta performanței economice a acesteia”, a declarat Roxana Benke, noul șef al Departamentului Economic al Apa Serv.