Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Curtea Veche Publishing organizează în ziua de 22 octombrie 2016, ora 1300, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o întâlnire cu renumitul medic nutriționist Mihaela Bilic care, cu acest prilej, își lansează la Deva volumul „ABC de nutriție”, prima carte pentru copii scrisă de un medic nutriționist din România.
Potrivit prezentării făcute de Curtea Veche Publishing, acest volum „vine să revoluționeze percepția noilor generații despre nutriție, aducând o schimbare reală în ceea ce privește obiceiurile alimentare”.
”Cartea doamnei Mihaela Bilic se adresează în egală măsură copiilor, într-un limbaj adecvat vârstei lor, dar este deosebit de utilă și părinților care vor afla aici răspunsul la întrebarea dacă pot fi educați copiii să mănânce sănătos, dar și gustos”,spune Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene.
Structurată pe trei mari capitole – Mâncarea, hrană pentru corp; Principalele categorii de nutrienți și Marile familii de alimente – cartea cuprinde toate informațiile necesare pentru a avea o alimentație sănătoasă, precum și sfaturi oferite cu competență, susținute de ilustrații sugestive, grafice, scheme, jocuri și experimente, teste accesibile din care copiii și părinții vor învăța ce trebuie să facă pentru ca alimentația să fie sănătoasă încă din anii cei mai fragezi. Un accent deosebit este pus pe educarea permanentă a copiilor, astfel încât alimentația sănătoasă să devină o deprindere de fiecare zi.
Așa cum precizează editura, volumul „conține tot ce trebuie să știm despre mâncare, nutrienți, calorii și etichete. Micii cititori pot învăța să devină „detectivi de etichetă”, își pot forma „obiceiuri bune de mâncat”, vor ști ce înseamnă farfuria ideală și vor învăța să aprecieze mâncarea prin gustul bun și beneficiile pe care le poate aduce organismului.
Dintre cărțile publicate anterior de către dr. Mihaela Bilic, pot fi amintite: „Trăiesc, deci mă abțin”, „Sănătatea are gust”, „Sănătatea are gust. Ghid pentru slăbit” și „Tocăniță pentru suflet”, toate fiind o pledoarie fundamentată științific pentru un stil de viață sănătos.
”Întâlnirea cu doamna dr. Mihaela Bilic este deschisă tuturor părinților, precum și copiilor care se vor putea informa de la cea mai autorizată sursă despre alimentația sănătoasă”, mai spune Ioan Sebastian Bara.
[slideshow_deploy id=’27028′]