Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!
Mă iartă, frate, şi fii blând! –
Ţi-o cer spăşit şi suspinând!

Că fraţii tăi din nou sunt laşi
La Bucureşti, ca şi la Iaşi –
S-ascund nevrednic după fuste,
Clamând că eroismele-s vetuste…

*
Te ştiu întruna zbuciumat,
Drag frate, peste Prut uitat…
Te-aud săptămânal „la est de vest”
Rostind cuvinte de protest…

Te ştiu mereu visând în van
Că va mai face Neamul un Divan.
Te ştiu cu sârg pornit la drum,
Să ne uneşti într-un „Album”.

Ştiu rana de pe chipul tău,
Blând frate drag din Chişinău,
Şi ştiu că ţi-i cinstită fruntea,
Lăsând „să treacă alţii puntea…”

În stare să ne ierte tot,
Alt frate-al nostru, poliglot,
Nu oboseşte să ne spună:
„Şi totuşi, limba (cea) română…”

De tine, soră, ştiu că osteneşti
Strigând, în „Rugă”, psalmii cei celeşti
Şi aşteptând răsplata pe Pământ:
După tăcere, un frăţesc cuvânt.
*
Mă iartă soră, de ţi-e milă,
De neputinţa mea umilă!
Mă iartă, frate, de mai poţi,
Că nu te-am apărat de hoţi!

[slideshow_deploy id=’36590′]