Dată limită pentru susţinerea tezelor
Ministerul Educaţiei a stabilit o dată limită până la care trebuie susţinute tezele de către elevi. Astfel, tezele din semestrul I trebuie să fie susţinute până în 13 ianuarie 2017, iar cele din semestrul al II-lea, până în 26 mai.
În ceea ce-i priveşte pe elevii de clasa a VIII-a, aceştia vor susţine tezele din semestrul al II-lea până în data de 19 mai 2017. şi elevii din clasele terminale de liceu vor susţine tezele din al doilea semestru mai devreme. Pentru aceştia, data limită este 5 mai 2017. Elevii de la şcolile sau din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor avea teze şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare sau calificare profesională, an de studiu şi formă de şcolarizare. De asemenea, elevii din clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare, vor susţine teză şi la limba străină respectivă.
[slideshow_deploy id=’36591′]
Știri asemănătoare
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului marcată în Valea Jiului de organizația „Salvați Copiii”
Data de 20 noiembrie marchează, la nivel mondial, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Evenimentul esteCItește mai departe
“Cu Sufletul Curat”, concert de Crăciun la Biserica Romano-Catolică „Sf. Varvara” din Petroșani
Un emoționant regal de muzică, avându-i în centrul atenției pe elevii de la ȘcoalaCItește mai departe
„Giacomo Puccini, geniul nestăpânit” o nouă evocare culturală susținută la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în ziuaCItește mai departe
Gala Premiilor „Liviu Gherghin”, un eveniment sub semnul excelenței și prieteniei
Izvorâtă în urmă cu 4 ani, din durerea pricinuită de trecerea în eternitate a excepționaluluiCItește mai departe
Întâlnire emoționantă „Pentru un acord între religie și știință” In Memoriam prof. Ilarion Verdeș
O binecuvântare! Așa a fost evenimentul de joi, 14 noiembrie 2024 în care, împreună cuCItește mai departe
„Gânduri” exprimate artistic de prof. Mihaela Cioc expuse la galeria de artă din Lupeni
Galeria de Artă „Iosif Tellmann’’ din Lupeni a găzduit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, vernisajul uneiCItește mai departe
Deva celebrează Ziua Națională a României cu un spectacol folcloric de excepție
Ziua Națională a României va fi marcată în municipiul Deva printr-un eveniment cultural-artistic deCItește mai departe
”Ziua Salvatorului Miner”, eveniment comemorativ la Exploatarea Culturală Petrila
S-au scurs deja 16 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie 2008, în careCItește mai departe
„De la Untold la Hristos”, conferință susținută la Lupeni de Sebastian Olar
În seria numeroaselor evenimente publice care urmează să fie organizate în Valea Jiului în perioadaCItește mai departe
Despre știință și credință, într-un inedit eveniment cultural dedicat prof. Ilarion Verdeș, la Biserica „Sf. Mihail și Gavril” din Vulcan
Biserica ortodoxă „Sf. Mihail și Gavril” din cartierul Coroești al municipiului Vulcan găzduiește joi, 14CItește mai departe
La Jieț-Petrila s-a deschis satul-muzeu al momârlanilor din Valea Jiului
Momentul deschiderii oficiale a Muzeului Satului tradițional momârlănesc de la Jieț-Petrila s-a dovedit a fiCItește mai departe
Începe cea de-a XI-a ediție a concursului de cultură generală pentru liceeni „Citești și câștigi!”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cuCItește mai departe
„Gaițele” lui Al. Kirițescu urcă pe scena teatrului din Petroșani duminică, 17 noiembrie
Spectacolul de teatru „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, o producție a Teatrului de Artă din Deva,CItește mai departe
Concurs național adresat elevilor: Vocea ta e soluția!
Campania națională ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta este soluția” inițiată de Poliția Română, prinCItește mai departe
„Vise de toamnă”, serată literară cu lansare de carte, astăzi, la Aztek Caffe
Cafeneaua culturală Aztek Caffe din centrul municipiului Petroșani (lângă sediul vechi al Școlii gimnaziale I.G.CItește mai departe
Examen final cu succes pentru Laboratorul de ecologie și arte de la Petroșani
Proiectul „EcoLab Valea Jiului” derulat de Asociația Urban Lab din Valea Jiului și Asociația MacaiaCItește mai departe
Invitație la concursul foto organizat de Asociația „Pro Parâng” în cinstea Zilei Mondiale a Muntelui
Ziua Muntelui, sărbătorită peste tot în lume la data de 11 decembrie, constituie deja deCItește mai departe
Concert de colinde cu Ștefan Hrușcă, în luna decembrie, la Deva
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva găzduiește în 18 decembrie 2024, la ora 19:00 un concertCItește mai departe
Mister, magie și suspans de Haloween în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”
Bucurându-se de sprijnul Consiliului Județean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizatCItește mai departe
4.000 de studenți ai Universității din Petroșani vor învăța în laboratoare dotate la standarde europene
Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor Universității din Petroșani.CItește mai departe