Cristian Resmeriță: “Pentru mine a fost o hotărâre pe care am luat-o foarte greu”
Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, adânceşte pe zi ce trece mai mult misterul în privinţa candidaturii sale la Senatul României. Aflat pe loc eligibil, Cristian Resmeriţă susţine că i-a fost greu să ia decizia de a candida, însă nu a avut alternativă, având în vedere că propunerea a fost făcută chiar de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
“Am acceptat poziţia onorantă pe care preşedintele PSD, Liviu Dragnea mi-a propus-o de a candida pentru Senat. Pentru mine a fost o hotărâre pe care am luat-o foarte greu. Din punctul meu de vedere cel mai mult mi-aş fi dorit, dacă tot am ajuns la conducerea primăriei municipiului Lupeni să continui munca tatălui meu. Era cea mai mare dorinţă a mea să continui munca tatălui meu, dar în acets moment s-a ivit această propunere. Eu sunt un simplu membru de partid, nu pot să refuz propunerea preşedintelui PSD. Vreau să anunţ populaţia din municipiul Lupeni că doresc să fie alături de mine şi dacă dorim să continuăm ceea ce am început trebuie să fie alături de mine în această bătălie”, a declarat Cristian Resmeriţă, candidatul PSD la Senatul României.
Resmeriţă susţine că încă nu s-a decis ce cale va urma după data de 11 decembrie, dacă rămâne primar sau dacă se reîntoarce în Parlament în calitate de senator, însă acesta susţine că de când a părăsit Parlamentul s-au întâmplat lucruri negative pentru Valea Jiului.
“Cineva mi-a zis ceva foarte interesant: noi suntem PSD, noi candidăm, câştigăm şi vedem după aceea. Proiectele pe care le-am început le voi finaliza toate. Nu voi lăsa nimic neterminat. Până în momentul de faţă ceea ce ştim este că sunt pe această listă a PSD, candidez şi doresc să fac în aşa fel încât lumea să înţeleagă că e nevoie de PSD, e nevoie de reprezentanţii PSD în Parlamentul României şi în momentul în care ajungem într-un anumit punct decidem ce facem în continuare. Sunt multe lucruri negative care s-au întâmplat la Bucureşti de când nu mai sunt deputat. De când am plecat sunt încă două exploatări miniere care sunt trecute pe închidere. Singurul gând pe care îl am, este ca PSD la nivelul Văii Jiului şi la nivelul judeţului Hunedoara să ia un număr mare de parlamentari. Nu vom putea muta munţii nici acolo, dar nişte chestiuni de bun simţ le vom putea duce”, a mai subliniat sursa citată.
În cazul în care după alegerile din data de 11 decembrie Cristian Resmeriţă va pleca la Senat, la Lupeni urmează a avea loc alegeri locale. Urmaşul său ar trebui să fie tot un primar PSD.
“Ceea ce este cert că indiferent ce se va întâmpla la alegerile din 11 decembrie şi indiferent ce decizie voi lua, îmi doresc ca municipiul Lupeni să fie condus de un primar din Partidul Social Democrat. Pentru că doar un primar PSD, în eventualitatea în care plec, pentru că nu este cert, va putea să ducă mai departe proiectele pe care le-am început”, a concluzionat Cristian Resmeriţă.
[slideshow_deploy id=’17636′]