Născut la 7 decembrie 1871 la Feurs, în departamentul Loarei, absolvent al prestigioasei universităţi Saint Cyr – promoţia «Egipt» (1881), Henri Mathias Berthelot şi-a început cariera în Algeria, apoi în Tonkin. Diplomat apoi al Şcolii Superioare de Război (1893), devine în ianuarie 1906 ofiţer de ordonanţă al generalului Brugere, vicepreşedinte al Consiliului Superior de Război, şi secretar al comitetului de stat major.

General de brigadă, în decembrie 1913, este convocat la Ministerul de Război de către generalisimul Joffre ca şi adjunct al generalului Castelnau, primul adjunct la statul major general al armatei. Este însărcinat, de asemenea, să reformeze armata şi să scoată la pensie o mulţime de generali, ceea ce îi va atrage o mulţime de animozităţi şi duşmănii. În momentul mobilizării, Berthelot, adjunct al lui Joffre, participă activ la elaborarea primelor planuri de luptă – fondate pe strategia de ofensivă – şi la direcţia generală de operaţiuni, marcate de hecatomba frontierelor. În ciuda divergenţelor cu Joffre, el contribuie activ la victoria de pe Marna.

Numit general de divizie la 30 noiembrie 1914, primeşte comanda celui de-al 5-lea grup de divizie de rezervă, iar din 3 august 1915 comandă cel de-al 32-lea corp de armată în Champagne. În 1916 trupele sale sunt aruncate în vulcanul de la Verdun unde, cum se spunea pe vremuri, «s-au acoperit de glorie». Este, aşadar, unul dintre ofiţerii cei mai străluciţi ai statului major francez pe care Joffre decide să îl trimită, la cererea Bucureştiului, să reorganizeze armata română.

Refacerea armatei române

Berthelot şi numeroşii militari francezi care îl însoţesc vor organiza, în iarna anului 1916-1917, reconstrucţia armatei române.Ţinuta desăvârşită a armatei române în timul crâncenelor bătălii din vara anului 1917 (Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz) este, în parte, meritul eforturilor Misiunii Berthelot. Fără altă susţinere, generalul nu reuşeste să formeze în Rusia o nouă armată capabilă să se alăture unei armate române refăcute şi nici să împiedice prăbuşirea frontului rusesc din cauza revoluţiei bolşevice. Acţiunea sa multiformă, mai mult diplomatică decât militară în acel moment, contribuie totuşi la prelungirea existenţei unui front oriental timp de mai multe săptămâni, permiţând astfel aliaţilor să pregătească rezistenţa în faţa ofensivei Ludendorff la vest.

Este expulzat din România, la ordinul germanilor, după pacea de la Bucureşti, în primavara lui 1918. Retras pe Frontul de Orient, sub ordinele lui Sarail, Berthelot reuşeşte să îl informeze pe regele Ferdinand despre iminenta semnare a armistiţiului la 11 noiembrie, ceea ce permite românilor să declare din nou război şi să se regăsească în tabăra învingătorilor cu doar o zi înainte şi, deci, ulterior, la negocierile de pace de la Versailles şi Trianon.

Berthelot va intra încă o dată, triumfal, în Bucureşti, alături de Regele Ferdinand, de Regina Maria, de generalii români şi de trupele învingătoare la 1 decembrie 1918.

Berthelot si Averescu în timpul prezentãrii armatei române în 1916

Cade în dizgrația lui Clemenceau

Angajamentul său total în favoarea românilor îi va aduce un conflict dramatic cu superiorul său direct, generalul Franchet d’Esperey, şi cu preşedintele republicii, Georges Clemenceau. Generalul Berthelot a fost, de asemenea, însărcinat cu o misiune în Statele Unite, iar în iulie 1918, generalul Foch îi conferă comandamentul celei de-a V-a Armate care participa la bătăliile de la Reims şi Eparnay. După înfrângerea germanilor pleacă în misiune în Balcani, iar apoi este numit guvernator militar la Metz până în 1922 şi apoi la Strasbourg, încăpând cu 1923.

Va contribui la constituirea locurilor de memorie româneşti din Franţa, între care cimitirul de la Soultzmatt unde sunt îngropaţi peste 680 de prizonieri români. Tot aici îi va primi pe suveranii români – Ferdinand şi Maria – de care a rămas apropiat, şi pe care îi va vizita el însuşi la Bucureşti.

Decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cu Crucea de război, «cetăţean de onoare al României», generalul Berthelot se stinge la Paris la 29 ianuarie 1931, iar rămăşiţele sale odihnesc la Nervieux, lângă Saint Etienne.

Memoria misiunii Berthelot

Memoria misiunii Berthelot este un fel de oglindă a relaţiilor franco-române şi chiar a fluctuaţiilor politicii interne româneşti. Între 1918, data dizolvării misiunii Berthelot şi 2007, anul care marchează aderarea României la U.E., se disting mai multe faze: în timpul vieţii lui Berthelot şi ulterior, până la cel de-al doilea Război Mondial, domină recunoştinţa. Apoi, regimul stalinist şterge această viziune în timp ce elementele unei legende aurite « ne varietur » supravieţuiesc în rândurile emigraţiei; perioada ceauşistă este marcată de o flexibilizare a denegării şi, uneori, chiar de o reabilitare a misiunii pe fondul unei rusofobii crescânde. În sfârşit, în perioada postcomunistă îşi fac apariţia mai multe curente ce variază între rigoarea istorică şi naţionalism, însă amintirea rămâne ştearsă.

Membrii misiunii Berthelot s-au reunit într-o asociaţie numită «Poftim!» (cuvânt pe care aceştia l-au auzit frecvent în conversaţiile lor cu românii) şi au continuat să viziteze România până la jubileul bătăliei de la Mărăşeşti, însă tentativele regimului comunist de a confisca prezenţa lor în profitul unei cauţionări a sistemului, ca şi mizeria în care i-au găsit pe mulţi dintre foştii lor tovarăşi de arme, i-au descurajat. Ultimul dintre ei s-a stins din viaţă în anii 80, şi odată cu el revista cu acelaşi nume « Poftim! », care i-a menţinut zeci de ani în contact.

[slideshow_deploy id=’27028′]