Luna de doliu în Valea Jiului
Noiembrie este luna celor mai grave accidente de muncă produse în mineritul din Valea Jiului.
Într-o statistică a celor mai grave accidente colective de muncă înregistrate în minele din Valea Jiului, luna noiembrie ocupă primul loc, cu exploziile devastatoare produse la Petrila, Uricani şi Livezeni. An de an în noiembrie, minerii îşi comemorează ortacii căzuţi pentru „diamantul negru”, iar toate unităţile miniere se umplu de coroane şi jerbe depuse la troiţele ridicate în faţa minei, pe lângă care ortacii trec şi îşi fac cruce înainte de a intra în adâncul pământului. Noiembrie 2008 – la Mina Petrila, 8 mineri sunt ucişi şi 9 răniţi de o explozie, într-o galerie aflată la 900 de metri sub pământ. Salvatorii care au intrat după ei sunt surprinşi de o a doua explozie, şi bilanţul urcă la 13 morţi, şi 12 răniţi. Era cel mai grav accident petrecut la Petrila după 1982. Pe 2 noiembrie goarna minei Uricani suna pentru cei 43 de mineri care au pierit în urma unei explozii de metan. Accidentul fatal avea să se producă în 1972 în abatajul cameră din stratul 3, blocul III. O puternică explozie de metan avea să curme viaţa celor 43 de ortaci iar alţi 53 să fie schilodiţi sau accidentaţi grav. Cauzele care au condus la producerea tragicului accident au fost elucidate scurt de regimul comunist „alte cauze organizatorice”. Opt ani mai târziu, în data de 29 noiembrie 1980, de această dată la EM Livezeni din Petroşani, avea să se producă o altă explozie de metan devastatoare. Nu mai puţin de 53 de mineri au murit sfârtecaţi de suflul deflagraţiei. Şi de această dată cauzele care au stat la baza producerii tragicului accident colectiv de muncă au fost legate de unele deficienţe în aeraj, întreţinerea şi exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electromecanice şi bineînţeles „alte cauze organizatorice”.
[slideshow_deploy id=’19661′]