Profesorul universitar Septimiu Krausz, cetățean de onoare al municipiului Petroșani
Profesorul universitar Septimiu Krausz va deveni cetăţean de onoare al municipiului Petroşani. Consilierul local, Valeriu Butulescu, este cel care a făcut această propunere. În epoca comunistă, profesorul universitar Septimiu Krausz a câştigat bătălia cu sistemul, astfel că Universitatea din Petroşani a fost singura instituţie de învăţământ superior din ţară unde s-a predat în acea perioadă sociologia.
“Încă din anul 1968 domnul Septimiu Krausz a dat un nou impus sociologiei muncii, ca ştiinţă carre să reflecte adevărata stare de spirit a celor care muncesc, lovindu-se astfel dureros de intoleranţa regimuluii. Comuniştii nu au agreat această ştiinţă care, practic după 1978 a fost retrasă din programele de studiu ale tuturor instituţiilor de învăţământ superior din România Socialistă. Cu o singură excepţie: Universitatea din Petroşani. Faptul că această disciplină “periculoasă” a supravieţuit doar la noi este în primul rând un merit personal al domniei sale, dar şi un motiv de mândrie pentru urbea noastră”, arată iniţiatorul proiectului de hotărâre.
Totodată, profesorul universitar Septimiu Krausz s-a aflat şi la conducerea municipiului Petroşani.
“Domnul Septimiu Krausz a condus municipiul Petroşani în cea mai grea perioadă, când puterea provizorie locală era ţinta unor dezinformări grave, menite să creeze panică şi dezordine: aşa-zisa otrăvire a apei, presupuse “atacuri teroriste”. Ca deputat în primul Parlament postdecembrist, une am avut onoarea să-I fiu coleg, domnul Septimiu Krausz, prin autoritatea morală recunoscută, s-a dovedit a fi un formidabil reprezentant şi apărător al Văii Jiului”, mai arată Butulescu.
În prezent, Septmiu Krausz este pensionar.
[slideshow_deploy id=’19661′]