Spectacole și produse tradiționale, la Lupeni
Municipiul Lupeni îmbracă haina de toamnă. Începând de astăzi şi până duminică, aici va avea loc Ziua Recoltei. Primăria şi Consiliul Local Lupeni îi invită pe lupeneni, dar şi pe ceilalţi locuitori ai Văii Jiului să ia parte la manifestările organizate, dar şi să deguste şi să cumpere produsele tradiţionale.
“Vineri, sâmbătă şi duminică organizăm Ziua recoltei, la Lupeni, aceasta se organizează în mod gratuit de către o societate care ne-a trimis o cerere, noi am aprobat-o şi am propus locaţia, parcul din Bărbăteni. Am alocat suma de 3000 de lei, dar nu cred că o vom cheltui. Suma repsectivă am alocat-o pentru branşament la curentul electric. Invit pe toată lumea din municipiul Lupeni, din Valea Jiului să guste produsele tradiţionale, să asculte puţină muzică”, a declarat Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Astfel, municipiul Lupeni este ultima localitate din Valea Jiului unde are loc, în acest an, Ziua Recoltei. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc mai multe concerte de muzică populară.
[slideshow_deploy id=’36591′]